1 Tesaloniceni 4:9-18

Nu este necesar să împlinim lucrări de excepţie pentru a sluji „unui Dumnezeu viu şi adevărat“ (cap. 1.9). Înainte de toate, creştinului i se cere să trăiască în pace şi să se achite cu credincioşie de îndatoririle lui zilnice (v. 11). Curând va fi sfârşitul activităţii lui pe pământ! La vocea Domnului, fiecare îşi va depune uneltele de muncă, pentru a merge în întâmpinarea Lui şi pentru a fi întotdeauna cu El. Răpirea credincioşilor este primul act la venirea Domnului Isus (cel de-al doilea fiind întoarcerea Sa în glorie împreună cu ei: cap. 3.13). El Însuşi vine să-i caute, nelăsând nimănui această grijă şi această bucurie – bucurie care trebuie să fie partea fiecărui răscumpărat şi mângâierea sa prezentă atunci când unul dintre ai săi urmează să „adoarmă“. Moartea fiind învinsă (nu încă nimicită), morţii în Hristos sunt de-a dreptul „adormiţi“ (v. 13, 14, 15; comp. cu Ioan 11.11-13). Ei se vor trezi, ca Lazăr, dar pentru totdeauna, la strigătul de comandă al Prinţului vieţii. Apoi, într-o ordine desăvârşită, cum şi El Însuşi a părăsit pământul, vom fi luaţi toţi împreună să-L întâmpinăm în văzduh (Filipeni 3.20). Va trăi oare generaţia noastră acest minunat eveniment, aşteptat de atâtea generaţii? Toate ne permit s-o credem. Şi aceasta poate fi în seara aceasta. Este fiecare dintre noi gata?