1 Tesaloniceni 4:7

Versetul 7: „Pentru că Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie.“

Chemarea noastră corespunde felului de a fi al lui Dumnezeu. Dumnezeu este lumină şi de aceea chemarea noastră nu poate fi decât la sfinţenie. Noi trebuie să umblăm ca şi copii ai luminii (Efeseni 5.8). „Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie.“ Nici nu ar putea fi altfel. Deja un profet din vechime a spus: „Tu ai ochi prea curaţi ca să privească răul“ (Habacuc 1.13). Dacă vrem să avem o impresie cât de sfânt este Dumnezeu şi ce este păcatul în ochii Săi, trebuie să mergem la crucea de pe Golgota. Acolo, sfântul Dumnezeu L-a părăsit pe Omul Isus Hristos, deoarece S-a împovărat cu vina altora. Deoarece Dumnezeu este lumină şi nu poate vedea păcatul, Mântuitorul a trebuit să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ Aşa de sfânt este Dumnezeu, că nu a putut să-L scutească de acele ore de întuneric. Şi aşa de sfânt este Dumnezeu, încât nu poate aproba niciodată un păcat la copiii Săi. Dumnezeu nu poate vedea păcatul.

Desigur, ca şi creştini suntem chemaţi la libertate. Aşa afirmă Pavel în Galateni 5.13. Dar să însemne aceasta că putem să trăim cum vrem noi? Libertatea la care am fost aduşi să nu ne determine niciodată să păcătuim. De aceea, tot în epistola către Galateni, Pavel adaugă: „Nu mai folosiţi libertatea ca un prilej pentru carne, ci slujiţi unii altora în dragoste.“ Aceasta este adevărata libertate creştină.