1 Tesaloniceni 4:6

Versetul 6: „ ...nimeni să nu treacă peste măsură şi să nu nedreptăţească în aceasta pe fratele său, pentru că Domnul este răzbunătorul tuturor acestora, după cum v-am şi spus mai înainte şi am mărturisit deplin.“

Aici este vorba despre adulter, deci despre faptul că cineva ia soţia aproapelui său. Nu este ceea ce se întâmplă în lume astăzi de multe ori, un pericol pentru noi? Istoria este plină de astfel de exemple, care ne arată că şi credincioşii pot cădea în acest păcat. Să ne gândim la un caz din Vechiul Testament. David a dorit o femeie (Batşeba) şi nu s-a dat înapoi să-l omoare pe soţul acesteia (Urie) pentru a o avea (2 Samuel 11 şi 12). Păcatul adulterului este împotriva lui Dumnezeu, dar prin acest păcat înşelăm şi nedreptăţim pe fratele nostru.

„Pentru că Domnul este răzbunătorul tuturor acestora.“ Poate considerăm că aceste cuvinte nu se referă la noi. Oare noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, avem de-a face cu Domnul ca răzbunător? Dacă este vorba despre mântuirea noastră veşnică, atunci Îl cunoaştem ca Mântuitor şi ştim că El nu va fi Judecătorul nostru. Dar să nu uităm că Mântuitorul nostru este în acelaşi timp şi Domn al Împărăţiei Sale. În această Împărăţie suntem ca supuşi ai domniei Sale drepte. De aceea trebuie să ne dăm bine seama că pe acest pământ suntem în legătură cu El ca Domn răzbunător. Adevărul acesta nu are nicio legătură cu viaţa noastră eternă, ci cu viaţa noastră pe pământ. Dacă suntem robi neascultători, vom suporta consecinţele. Chiar dacă ne iubeşte şi a murit pentru noi, El nu-Şi poate nega sau schimba caracterul Său de lumină şi sfinţenie.

Un principiu important al Împărăţiei Sale este: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7). Dacă noi ducem o viaţă împotriva sfinţeniei practice, vom suferi consecinţele. Adevărul acesta este bine ilustrat în viaţa lui David. Chiar dacă Dumnezeu l-a iertat pentru păcatul săvârşit împotriva lui Urie, totuşi David a avut de suferit toată viaţa din cauza consecinţelor păcatului său. Iertarea şi reabilitarea sunt pe de o parte, dar consecinţele sunt pe partea cealaltă. Dumnezeu iartă, dar El nu ne poate scuti de consecinţele acţiunii noastre rele.

Pavel a vorbit deja despre acest principiu al conducerii lui Dumnezeu în Împărăţia Sa, când era cu tesalonicenii. Pavel nu numai le-a spus aceste adevăruri, ci „a mărturisit deplin“ avertizându-i. Nu avem oare şi noi nevoie de astfel de avertizări? Este foarte plăcut şi util să ne ocupăm cu harul iertător, dar să nu uităm de responsabilitatea noastră faţă de Domnul.