1 Tesaloniceni 4:16

　　Versetul 16: „Pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.“

　　Ce mare încurajare găsim în aceste cuvinte! Domnul va veni! El nu va veni pe pământ, ci va veni ca să-i ducă pe ai Săi la El. Când Domnul va reveni pe pământ (câţiva ani mai târziu), acesta va fi un eveniment public şi vizibil: „Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi cei care L-au străpuns“ (Apocalipsa 1.7). Aici însă este cu totul altceva. Domnul va veni să-i ia acasă pe cei care L-au urmat, Mirele va veni să-Şi ia Mireasa acasă şi acest fapt va rămâne ascuns pentru ochii lumii acesteia. Lumea va vedea urmările acestui fapt, dar nu evenimentul în sine. Acel strigăt, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu le vor auzi numai cei care aparţin Domnului Isus. Numai ei vor fi răpiţi în nori în întâmpinarea Lui, dar mai întâi vor învia cei adormiţi şi apoi împreună cu credincioşii vii vor merge la Domnul.Cât de mult aşteaptă Domnul această clipă! El aşteaptă să-i ducă acasă pe cei pe care i-a răscumpărat aşa de scump dându-Şi viaţa pentru ei. Sunt cei pe care-i iubeşte şi pe care vrea să-i aibă la El. Sunt cei pe care-i vede în împrejurările vitrege ale vieţii şi doreşte să-i ducă în slava Sa. Înţelegem acum expresia: „Pentru că Domnul Însuşi...“? Domnul a promis ucenicilor Săi că El Însuşi va veni şi-i va lua la Sine. Domnul nu va trimite un înger, ci El Însuşi va veni. Cât de preţioasă este această expresie! Cât de mult dorim să spunem împreună cu apostolul Pavel: „ ...Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine“ (Galateni 2.20). Cu aceeaşi bucurie ne gândim că El, care S-a dat pentru noi, va veni personal să ne ia la Sine. Aici nu este vorba despre o viziune sau o imagine, ci El personal va veni după noi.Unii credincioşi folosesc acest verset şi la plecarea acasă a unui credincios în aşa fel de parcă Domnul ar veni să ducă pe credinciosul adormit în Paradis. Dar nu acest gând este în versetul citat. Aici este vorba despre o acţiune unică, ce se va împlini în viitorul apropiat Domnul va veni:- cu un strigăt. Această expresie ne aminteşte de ordinul militar al unui conducător roman de oşti care îşi chema soldaţii. Era acel strigăt de strângere care aduna oştirea de luptători. Tesalonicenii înţelegeau acest fapt foarte bine, fiindcă erau obişnuiţi cu obiceiurile romanilor. Numai ostaşii care luptau sub respectivul comandant ascultau acel strigăt şi-l urmau. Aplicând aceasta la revenirea Domnului, avem un exemplu foarte grăitor în Ioan 11.43 unde Domnul Isus îl cheamă pe Lazăr afară: „Şi, spunând aceasta, a strigat cu glas tare: Lazăre, vino afară!“ Toţi morţii au rămas în mormintele lor, dar Lazăr a ieşit afară părăsind mormântul la chemarea Domnului. La fel va fi la venirea Domnului. Acel strigăt îl vor auzi numai sfinţii, pe când ceilalţi morţi vor rămâne în mormintele lor. Ce putere are glasul Domnului, încât morţii îl vor auzi şi vor învia!- cu glasul arhanghelului. Unicul arhanghel amintit în Biblie este Mihail (a se vedea Iuda 9), căpetenia cea mare. Cineva a explicat glasul arhanghelului în felul următor: „Glasul arhanghelului indică spre gloria celei mai înalte făpturi cereşti care-L însoţeşte pe Domnul cu ocazia aceasta. Dacă îngerii sunt acum slujitorii sfinţilor, atunci cu cât mai potrivit este să auzim aici despre glasul arhanghelului când ne vom strânge în jurul Domnului.“ Şi alţi cercetători ai Bibliei sunt de părere că Domnul va fi înconjurat de îngeri când ne va duce acasă.- cu trâmbiţa lui Dumnezeu. Şi expresia folosită pentru cuvântul „trâmbiţă“ vine din limbajul armatei romane. La ultima trâmbiţă, armata romană se punea în mişcare. Acest gând este preluat aici: trâmbiţa lui Dumnezeu ne cheamă să ne strângem, pentru a intra în glorie. Aceasta este trâmbiţa care a fost amintită în 1 Corinteni 15.52: „Pentru că trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.“ Trâmbiţa aceasta nu are voie să fie confundată cu cele şapte trâmbiţe din Apocalipsa 8-11. Acolo este vorba de judecată – un gând cu totul diferit.

　　Unii cercetători ai Bibliei fac o legătură între acel strigăt, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu cu grupele diferite (sau familii) de credincioşi, care vor avea parte de răpire. Strigătul este în primul rând pentru credincioşii din perioada harului, deci pentru Adunare sau Mireasa lui Hristos. Glasul arhanghelului este pentru credincioşii adormiţi din poporul Israel (Mihail este văzut în aproape toate textele în legătură cu poporul Israel). Trâmbiţa lui Dumnezeu este pentru ceilalţi credincioşi care au adormit şi care nu aparţin nici Israelului, nici Adunării Dumnezeului Celui viu (ca de exemplu Noe, Iov şi alţii).„Şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.“ Dacă citim 1 Corinteni 15, ni se arată că totul se va petrece într-o clipă, într-o clipeală de ochi. Aici, această clipeală de ochi este împărţită, căci mai întâi vor învia cei morţi în Hristos (cei adormiţi din Vechiul şi din Noul Testament). Această expresie ne oferă o împlinire parţială a afirmaţiei Domnului din evanghelia după Ioan 5.28-29: „Vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“ Aici răsună un glas puternic, iar cei care înviază, vor învia pentru a trăi. Oricât de neînţeles şi fără logică este acest gând pentru necredinţă, credinţa simplă nu are nicio greutate să primească acest cuvânt. Oare nu este un lucru mic pentru Domnul să-i găsească pe toţi ai Săi, fie că s-au înecat, au fost arşi sau sfâşiaţi de animale? Toţi care au adormit în Hristos vor învia în acel moment.Încă un gând scurt despre înviere: În Noul Testament nu găsim o învăţătură cu privire la o înviere generală a tuturor care au murit. Evreii credeau într-o înviere unică în ziua de pe urmă (a se vedea de exemplu Ioan 11.24), dar Noul Testament ne arată clar că o asemenea înviere generală a tuturor nu există. Acel verset din Ioan 5, citat mai sus, este de multe ori înţeles greşit, dar tocmai această afirmaţie a Domnului Isus arată că există două învieri distincte şi diferenţiate în timp, o înviere „pentru viaţă“ şi o înviere „pentru judecată“. Domnul Isus diferenţiază aceste două învieri (viaţă, respectiv judecată) fără să ţină seama de desfăşurarea lor în timp. Dar alte texte ne arată clar că este vorba despre două evenimente diferite, care vor avea loc în momente diferite.În 1 Corinteni 15.22-23 primim alte explicaţii despre învierea pentru viaţă. „Pentru că, după cum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui.“ Deci, învierea se desfăşoară în mai multe etape. Cel dintâi este Hristos, apoi cei care sunt ai lui Hristos la venirea Lui. Acesta este gândul pe care îl avem şi în 1 Tesaloniceni 4. Şi în sfârşit mai avem a treia fază a primei învieri, învierea martirilor care vor muri în timpul marelui necaz (a se vedea Apocalipsa 20.4-6).Ceea ce este caracteristic acestei învieri este faptul că va fi o „înviere dintre morţi“ (Filipeni 3.11). Unii vor învia, pe când alţii vor rămâne în mormânt. Astfel vor învia cei „morţi în Hristos“ şi vor merge la El, „pe când ceilalţi“, care au murit fără să-L accepte, vor rămâne în mormânt cel puţin încă o mie de ani, după care va fi şi pentru ei o înviere, dar pentru judecată (a se vedea Apocalipsa 20.11-15). Ce lucruri serioase!