1 Tesaloniceni 4:14

Versetul 14: „Pentru că, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa şi Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei care au adormit în Isus.“

Acest verset explică de ce noi nu suntem fără speranţă ca ceilalţi. Ca punct de plecare pentru învăţăturile care urmează de la versetul 15 în continuare, este foarte important să înţelegem bine această expresie, pentru că ea ne aminteşte de adevărul fundamental al Evangheliei, adică moartea şi învierea Domnului Isus.

Expresia „dacă credem“ nu exprimă o speranţă vagă, nu exprimă o probabilitate sau nesiguranţă, ci este o siguranţă deplină, că El a murit şi a înviat, o siguranţă care are consecinţe pentru cei care adorm. Mai întâi privirea este îndreptată spre El. Este o realitate stabilă că Domnul a suferit moartea pe cruce şi după trei zile a înviat. În 1 Corinteni 15.1-4, Pavel le-a arătat corintenilor că aceasta este temelia Evangheliei, şi primirea acestor realităţi ale mântuirii reprezintă temelia credinţei noastre. Isus a făcut lucrarea pe cruce ca Om. De aceea, aici se aminteşte de două ori Numele Său (şi nu Hristos sau Domn).

Această lucrare are urmări pentru noi. În chip duhovnicesc, noi ca şi credincioşi am murit, am fost îngropaţi şi am înviat cu El (Coloseni 2.11-13 şi altele). El a murit şi aşa au fost mulţi credincioşi care au adormit în El (şi probabil mulţi vor mai adormi în El). Concluzia la care Pavel a ajuns, este: Dacă credem că Domnul Isus a murit şi apoi a înviat, atunci este de la sine înţeles ca noi să credem, că cei care au adormit în El, vor învia la fel ca El. Dar aceasta nu este totul. Hristos este acum glorificat şi El va reveni pe pământ. De aici, credinţa trage concluzia că cei adormiţi vor veni de asemenea cu El pe acest pământ. Aceasta este îndrăzneala credinţei. Ceea ce s-a întâmplat cu Hristos, se va întâmpla şi cu noi.

Aici avem dovada a ceea ce a spus Pavel deja în capitolul 3.13, şi anume că Domnul Isus Se va arăta „cu toţi sfinţii Săi“! Aici sunt incluşi şi cei care au adormit în El, iar Pavel arată clar acest lucru aici. Faptul că se vor adăuga şi cei care mai trăiesc la venirea Sa, este dovedit de următoarele versete. Aici este însă vorba mai întâi despre cei adormiţi. Dumnezeu îi va aduce împreună cu Domnul Isus, iar acest lucru se poate întâmpla numai dacă ei mai înainte au fost înviaţi. Realitatea morţii şi a învierii Sale sunt tot aşa de sigure ca şi venirea Sa cu ai Săi: „Dar, dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Isus dintre morţi locuieşte în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos dintre morţi va face vii şi trupurile voastre muritoare, datorită Duhului Său care locuieşte în voi“ (Romani 8.11).

Cei care au adormit în Hristos nu sunt încă în Casa Tatălui. Acest lucru este afirmat deseori, dar Noul Testament nu ne dă nicio dovadă în acest sens. Ei sunt în Paradis, ei sunt la Hristos, ei sunt la Domnul şi aceasta este o fericire de nespus. Acolo, ei aşteaptă la fel ca noi, ca Domnul Isus să revină şi apoi cu toţi sfinţii să vină pe acest pământ. Cei adormiţi şi cei ce vor fi în viaţă vor reveni împreună cu El, când Îşi va ridica Împărăţia Sa în glorie. Cum va fi posibil lucrul acesta? Foarte simplu: cei adormiţi vor învia, iar cei în viaţă vor fi răpiţi împreună la Domnul. Tocmai acest lucru este explicat clar în versetele 15-18.

Înainte de a merge mai departe, aş dori să mai amintesc o diferenţă mare. Am văzut că în ceea ce priveşte pe cei credincioşi este vorba întotdeauna despre cei „ce au adormit“ în Domnul (a se vedea de exemplu Ioan 11.11; Fapte 7.60; 1 Corinteni 15.6; 2 Petru 3.4). Când este vorba despre Domnul nostru, nu se foloseşte cuvântul „adormit“. El a murit. Hristos a luat asupra Sa pe cruce tot ce avea legătură cu moartea şi judecata. Moartea Sa a fost o moarte în realitatea sa groaznică ca judecată asupra păcatului. „Pentru că plata păcatului este moartea“ (Romani 6.23), iar această moarte a luat-o asupra Sa pentru noi. Cine primeşte în credinţă lucrarea Sa, nu moare această moarte, ci adoarme. Aceasta este marea diferenţă.