1 Tesaloniceni 4.13-18

Dacă numai atât cât am citit acum ar fi scris apostolul Pavel Tesalonicenilor, încă n-ar fi scris degeaba. Aceste cuvinte cuprind un adevăr foarte preţios, adevăr care alcătuieşte „fericita noastră nădejde". Dar, deşi adevărul acesta este spus aici cum nu se poate mai clar, creştinătatea l-a pierdut. Şi l-a pierdut nu de acum, ci de multe veacuri. In şcolile unde se învaţă lucrurile religioase, nimeni nu-i învaţă pe elevi despre ce am citit aici. Cât am fost într-o astfel de scoală, habar n-am avut de asa ceva. Despre Cuvântul lui Dumnezeu am învăţat multe, dar Cuvântul lui Dumnezeu însusi nu l-am citit, nu aveam nici un interes pentru el. Chiar între cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu, chiar între aceia adevărul acesta nu este lămurit, pentru că li s-au pus ochelari la ochi şi văd lucrurile aşa cum le sunt înfătisate în adunare. Multe adunări nu stiu ce este cu cele spuse în aceste rânduri, cu răpirea Bisericii. Veacuri de-a rândul adevărul acesta a fost ca ascuns. Dar acum o sută si mai bine de ani, Dumnezeu a ridicat nişte credincioşi foarte seriosi si aceia au atras atenţia asupra acestui adevăr numit „răpirea Bisericii". Unii s-au trezit, alţii nu. în ziua de astăzi este la fel. Cei ce sunt treziti, sunt si din pricină că au acest adevăr; iar cei ce nu sunt aşa, sunt şi pentru că n-au acest adevăr.

Tesalonicenii aveau lucrul acesta, că Domnul Isus va veni şi va lua pe ai Săi de pe pământ. Se gândeau însă la credincioşii care au murit. Să mai aştepte aceia încă o mie de ani, când va fi învierea tuturor? în felul acesta ei ar fi păgubiţi, în timp ce aceia care vor fi vii la venirea Domnului vor fi câştigaţi. Apostolul răspunde la această grijă a lor. Mai înainte le spusese: „Să împlinesc ce mai lipseşte credinţei voastre", adică, în ce priveşte învăţătura, Tesalonicenii aveau nevoie ca ea să se completeze. Acum le spune: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde."

Scriptura întrebuinţează despre credincioşi cuvântul „adormit" în loc de „mort". Domnul Isus însuşi întrebuinţează acest cuvânt. „Lazăr doarme, dar Mă duc să-l scol". Despre fiica lui lair spune: „Fetiţa n-a murit, ci doarme". Cei ce erau acolo de faţă îşi băteau joc de El, se socoteau mai înţelepţi ca Domnul Isus. El însă ştia ce spune. Moartea la cei credincioşi este numită somn; ea este odihnă în ce priveşte trupul. Unii îşi dau cu părerea că şi sufletul doarme, până când va fi învierea sau răpirea. Părerea lor nu este adevărată. Sufletul nu doarme. Nici chiar pe pământ, sufletul nu doarme când doarme trupul. Abia aştepţi să fii la Domnul Isus şi ajuns acolo să te culci să dormi? Aşa încurcă lucrurile oamenii care nu se tin în totul de Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pun versetele din el în legătură unele cu altele. De ce Domnul Isus numeşte moartea celor credincioşi adormire? Pentru că la El orice cuvânt era plin de putere. Era de ajuns ca El să cheme, şi mortul răspundea ca şi când ar fi fost viu. „Lazăre, vino afară!" L-a chemat, atâta tot; n-a pus mâna pe el, nu l-a atins. „Talita cumi", „fetiţo, scoală-te îţi zic", cum îi zicea mama ei dimineaţa, când fetita ei mai întârzia la somn. A strigat-o şi ea s-a sculat. Aşa de uşor? Da. Aşa lucrează Dumnezeu: a poruncit şi s-a făcut. Aşa vedem pe prima pagină a Bibliei, îndeosebi. A zis si s-a făcut. Avem de-a face cu un Dumnezeu atotputernic. Este destul ca El să zică şi se face. Nu există piedică în faţa atotputerniciei Lui. Toată Biblia mărturiseşte lucrul acesta si la fel si experienţa credincioşilor.

„Nu voim să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit (au murit), ca să nu fiţi întristaţi, ca ceilalţi care n-au nădejde." N-au nădejde cei ce n-au lumina evangheliei. „Adio pentru totdeauna, adio că ne-ai rupt inima din noi!" îi auzi pe ai lor plângând. Cei credincioşi nu pot să spună aşa, ci zic: „La revedere, în curând ne vom vedea!" Ceilalţi n-au nădejde, de aceea plâng fără nici o mângâiere. Chiar dacă la slujba de înmormântare li se citeşte din evanghelie, lor nu le arde atunci să asculte evanghelia. Chiar ce scrie aici Apostolul Pavel se citeşte atunci. Dar cine ia seama? Oamenii se lasă purtaţi de gândurile lor şi nu iau seama. Dascălii din biserici vă vor spune pe dinafară cuvintele acestea, dar nu le cred. Cei ce n-au nici o nădejde sunt cei ce n-au pe Domnul Isus, n-au viaţa veşnică, n-au legătură cu Dumnezeu. „A murit, s-a terminat", zic ei. Dar nu este adevărat că dacă omul a murit, s-a terminat cu el, pentru că după moarte urmează judecata. Unde merge sufletul omului nemântuit? Unde a mers sufletul bogatului nemilostiv. Iar când trupul va învia, va merge în iad. „Este rânduit oamenilor să moară o singură dată şi după aceea vine judecata." Judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă de el însuşi, ca să se împace cu Dumnezeu. Aşa este scris în Scriptură. Cuvântul l"i Dumnezeu este adevărul, şi noi ne plecăm în faţa Lui. Crede cineva că Dumnezeu poate să spună minciuni? Oamenii trăiesc asa fel ca si cum Dumnezeu nu ne-ar fi vorbit în Cuvântul Lui şi-L fac mincinos prin faptul că nu-L cred.

Apostolul spune mai departe: „Dacă credem că Isus a murit si a înviat, credem si că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El."

Cuvântul lui Dumnezeu spune că cei născuţi din nou, cei răscumpăraţi alcătuiesc un trup (al cărui cap este Domnul Isus) şi fiecare în parte este un mădular, iar Duhul Sfânt face unitatea acestui trup. Ce s-a întâmplat cu capul trebuie să se întâmple cu fiecare mădular în parte. Pe unde a trecut Domnul Isus trebuie să treacă fiecare răscumpărat al Lui. Domnul Isus a murit şi a înviat, şi fiecare răscumpărat trebuie să moară şi să învieze; cu o singură excepţie: a celor ce vor fi în viaţă în timpul venirii Domnului Isus pentru răpire. Aceia vor fi schimbaţi cât ai clipi din ochi şi nu vor mai trece prin moarte.

Cum va fi această schimbare nu stim. Cine o va trăi, va şti foarte bine, nu-i va trebui mult ca să priceapă. In adevăr, când trăieşti un lucru, îl pricepi, chiar dacă altul nu-1 pricepe. Ce este naşterea din nou nu pricepe cine n-a trăit-o, oricâtă silinţă ne-am da noi ca să lămurim aceasta. Când însă ai trăit-o, nu mai trebuie să-ţi spună nimeni.

„Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El." Venirea Domnului Isus are două etape. întâi El vine până în ăzduh, pentru credincioşii Săi, iar după un timp scurt vine împreună cu credincioşii Săi pe pământ. întâi sunt răpiţi de pe pământ şi pe urmă vin totii împreună cu Ei, ca mireasa care-si insoţeste mirele. De cei necredincioşi, nici vorba Aceia vor învia după împărăţia de o mie de ani şi vor fi judecati.

„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi." Vă spunem prin Cuvântul Domnului, deci nu vă spunem de la noi. Domnul Isus-însuşi i-a împărtăşit acest adevăr. Pavel a primit adevărul acesta direct de la Domnul Isus. Probabil a avut o descoperire specială. Luând cunoştinţă de cele ce se petreceau în Tesalonic, Pavel va fi avut nevoie de mai multă lumină în chestiunea aceasta si se va fi dus înaintea Domnului: Dă-mi, Doamne, ca să le dau şi eu, căci nu ştiu ce să le răspund. Atunci, într-o descoperire anume, Domnul Isus i-a spus ce se va întâmpla cu cei care au adormit.

Evanghelia însăşi, Pavel n-a primit-o de la om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos, cum spune la Galateni. în ce priveşte Cina Domnului, Pavel spune Corintenilor: „Am primit de la Domnul". Deci era o descoperire specială de la El. Cum i-a făcut Domnul această descoperire, nu este treaba noastră să ştim. Vorba este că Domnul a găsit în el o persoană căreia a putut să-i împărtăşească aceste lucruri, şi prin el si nouă.

De ce zice însă: „Noi cei vii care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi"? Citind aceste cuvinte si ştiind că Pavel n-a avut parte de răpire, cineva ar putea să zică: Pavel s-a înşelat, căci a murit şi n-a fost răpit. Aşa îmi vorbea odată cineva. Atunci l-am întrebat: Dar cum crezi dumneata că trebuia să zică aici? Momentul răpirii, vremurile şi soroacele, le-a păstrat Tatăl sub stăpânirea Sa. Credinciosul este dator să aştepte pe Domnul în fiecare clipă. Pavel nu putea să fie sigur că va muri, căci aştepta răpirea. De aceea spune: „Noi cei vii". Totuşi el a contat şi pe faptul că s-ar fi putut să moară, pentru că la 1 Corinteni spune: „Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa". Deci, chiar dacă avea parte de moarte, avea parte şi de înviere. Apostolul nu s-a înşelat şi a arătat că trebuie să aşteptăm pe Domnul în fiecare clipă. Şi dacă aşa îl aştepta Pavel, cu atât mai mult noi acum, când venirea Domnului este mai aproape ca oricând.

Deci, noi care vom fi în trup, spune la 1 Corinteni 15, într-o clipă, cât ai clipi din ochi, vom fi schimbaţi. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Nu vom lua-o înaintea celor care au adormit, pentru că întâi vor învia cei adormiţi în Hristos. întâi înviază ei şi după aceea noi suntem schimbaţi. Pentru aceasta însă nu este nevoie de zile, de săptămâni sau de luni, căci lucrul acesta se petrece foarte repede. Nu vă întristaţi deci, cu privire la cei adormiţi, ca şi cum ei ar fi păgubiţi, ca şi cum trupurile lor ar rămâne în mormânt încă o mie de ani şi n-ar avea şi ei parte de „fericita noastră nădejde." Adevărul acesta este plin de mângâiere pentru toţi.

„însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului (nu „unui arhanghel") şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer si întâi vor învia cei morţi în Hristos." Strigăt, glas de arhanghel, trâmbita lui Dumnezeu. Parc-ar fi vorba de o muzi- că ce începe să cânte, pentru ca cei ce trebuie să facă marşul, să pornească la drum. In strigătul lui Dumnezeu, în glasul arhanghelului şi în trâmbiţa lui Dumnezeu este putere.

Vor vedea ceilalţi oameni lucrul acesta? Vor auzi ei strigătul, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu? Nu stim. Mă tem însă că nu vor auzi nimic si nu vor vedea nimic. Cu cei credincioşi se va face o lucrare minunată; numai ei vor auzi strigătul, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu. Ceilalţi se vor pomeni fără credincioşi, fie că vor fi răpiţi ziua, fie noaptea. In Scriptură se vorbeşte de trei străji, dacă nu de patru. Când la noi este ziuă, în altă parte a pământului este noapte; iar când la noi este noapte, acolo este ziuă. Toţi vor fi răpiţi în acelaşi timp.

„întâi vor învia cei morţi în Hristos." Cine îi va învia? Dumnezeu. Lucrul acesta trece peste mintea noastră. Inima crede si se bucură, dar mintea rămâne în urmă. Corintenii se întrebau si ei: cum va fi aceasta? — Nebun ce eşti, le răspunde Pavel, de ce-ţi mai baţi capul cu asta? Este destui să ştii că ai a face cu un Dumnezeu atotputernic.

„Apoi, noi cei vii care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh." Deci Domnul nu vine până pe pământ, ci până în văzduh. „Şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul." Starea dintre moarte si înviere este aceea că sufletul este la Domnul Isus. „Aş vrea să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine", spune apostolul Pavel. Deci când sufletul credinciosului s-a despărţit de trup, merge la Domnul Isus. Mântuirea desăvârşită n-o avem însă decât atunci când şi trupul va fi schimbat ori înviat. Atunci vom fi desăvârşiţi, pentru că vom vedea pe Domnul Isus asa cum este si vom fi ca El. „Mângâiaţi-vă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte." In adevăr, aceste cuvinte cuprind o mare mângâiere. Când am vizitat pe câte un bolnav credincios, am încercat să văd cu ce poate fi el mai mângâiat şi am observat că nu există mângâiere mai potrivită pentru el decât „răpirea". Ce ne-a spus aici Dumnezeu poate avea loc într-o clipă, iar noi ne tot facem planuri pentru viitor şi ne lăsăm stăpâniţi de fel de fel de temeri. Cel mai bun lucru şi cea mai înaltă rugăciune în caz de boală este: „Facă-se voia Ta!" Dacă voia Lui va fi să ne ia de pe pământ prin răpire, răpiţi vom fi; dacă voia Lui va fi să ne ia prin moarte, prin moarte vom trece, pe unde a trecut si Invătătorul nostru si nu vom avea din aceasta nici o pagubă.

Nădejdea răpirii este numită în Cuvânt „fericita noastră nădejde" sau nădejdea care ne face fericiţi. Ce va fi atunci când vom fi atraşi ca de un magnet în văzduh? Legea gravitaţiei nu va mai avea putere asupra noastră, căci vom avea alte trupuri, nu din materia de acum.

Toţi răscumpăraţii Domnului se vor vedea atunci şi nu vor avea nevoie de cine ştie ce lămuriri ca să se cunoască şi să se unească în a slăvi pe Dumnezeu. Milioane de fiinţe răscumpărate şi fericite vor lăuda pe Domnul cum nu putem să-L lăudăm aici pe pământ.

În vederea aceasta trebuie să ne pregătim. Cum? Copiii ascultători, când tatăl lor este plecat undeva, îl aşteaptă cu dor, mai ales când ştiu că nu vine cu mâna goală. Ei sunt liniştiţi şi cuminţi, pentru ca, atunci când se va înapoia tatăl lor şi va întreba pe mama lor dacă au fost cuminţi si ascultători, mama să poată spune că aşa au fost. Duhul Sfânt ne creşte ca să ne facă asemenea Domnului Hristos. Duhul Sfânt trebuie să zică atunci: „Gata, s-a sfârşit."

Dacă o soţie îşi iubeşte soţul care a plecat departe, ea se va pregăti în vederea venirii lui, ca s-o găsească cu casa curată şi toate în rânduială, masa pregătită şi tot ce poate să facă plăcere soţului ei. Femeia care nu îşi iubeşte soţul se va da după alte lucruri şi va pierde din vedere că soţul ei trebuie să vină şi poate s-o găsească într-o stare care nu i-ar face plăcere. Noi vom fi din acei copii ai lui Dumnezeu care iubim pe Domnul nostru, pentru că El ne-a iubit mai întâi. Dorim ca El să ne găsească în pace şi veghind în aşteptarea Lui. Mireasa se cade să-şi aştepte mirele, să găsească toate în rânduială la venirea Lui.

Asupra lumii, răpirea credincioşilor nu va face prea mare impresie. O broşură „Unul va fi luat şi altul lăsat", înfăţişează răpirea ca un eveniment care va răscoli întreaga lume. Nu este adevărat. Ai noştri se vor pomeni fără noi, dacă nu vor lua în seamă chemarea evangheliei. Desigur, ei vor fi răscoliţi. Te vor căuta într-o parte, te vor căuta într-altă parte, dar degeaba, că nu te vor mai găsi. Soţul necredincios se va pomeni fără soţia sa credincioasă. Atunci îsi va da seama de adevărul acesta la care n-a voit să ia aminte; asemenea soţia necredincioasă se va pomeni fără soţul credincios. Dar evenimentul acesta nu va influenta deloc is toria, care îşi merge cursul ei. învăţătura aceasta este o învăţătură scumpă a noastră, care nu supără, credem, pe nimeni.

Această ,fericită nădejde" ne face să fim atenţi asupra purtării noastre. Vine Domnul Isus într-o clipă sau alta; cum mă găseşte şi unde mă găseşte El? Mă găseşte într-un loc cuviincios, unde să-mi pară bine că mă găseşte, ori mă găseşte într-un loc de care mi-ar fi ruşine? Mă găseşte într-o stare de suflet de care poate să Se bucure, ori mă găseşte într-una despre care ar putea să zică: Aşa Mă aştepţi tu pe Mine?

Mulţi s-au întrebat dacă Domnul Isus va lua pe toţi ori numai pe unii care sunt pregătiţi în vederea aceasta, în timp ce pe cei ce nu sunt pregătiţi îi va lăsa pe pământ. La aceasta, unii au răspuns că după cum în Orient secerişul este în serii, se seceră odată ce a fost copt întâi, apoi se seceră a doua oară şi a treia oară, ce se coace mai pe urmă, tot aşa şi răpirea va fi în serii. Această părere însă nu se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus va răpi pe toţi ai Săi. Aş zice pe toţi „credincioşii", dar sunt oameni care se numesc credincioşi dar nu sunt născuţi din nou. Aş zice iarăşi pe toţi câţi s-au întors la Dumnezeu, dar sunt unii care s-au întors de la unele păcate, dar nu la Dumnezeu. De aceea prefer cuvântul de „cei născuţi din nou". Dacă faci parte din trupul Domnului Hristos, eşti un copil al lui Dumnezeu, vei fi răpit. Dacă însă eşti încă încurcat în păcate, atunci ce fel de credincios eşti? Credinţa care n-are ca urmare sfinţenia, nu este credinţă. Credinţa care trăieşte în păcat cunoscut ca păcat, nu este credinţă. O astfel de credinţă este doar o închipuire de credinţă, o imitaţe care n-are nici o valoare.

Trebuie să avem credinţa adevărată, care să ne despartă de tot ce nu este după voia lui Dumnezeu, şi o viaţă în rânduială înaintea Mântuitorului nostru. El aşteaptă cu mare dor clipa când să vină şi să ne ia la El, ca să fim totdeauna cu El. Ferice de acela pe care-lgăseşte veghind în aşteptarea Lui şi cu viaţa în rânduială, încât să poată spune: „Vino, Doamne Isuse!"