1 Tesaloniceni 4:12

Versetul 12: „ ...ca să umblaţi cuviincios faţă de cei de afară şi să n-aveţi nevoie de nimeni.“

Cu aceste cuvinte, Pavel încheie învăţăturile practice despre umblarea creştină. Ca şi credincioşi suntem răspunzători în primul rând în faţa lui Dumnezeu. În al doilea rând trăim împreună cu fraţii noştri şi suntem uniţi cu ei prin dragostea frăţească. În al treilea rând trăim încă în lume şi avem multe contacte cu oameni necredincioşi. Noi nu suntem din această lume, dar suntem în această lume. Oamenii acestei lumi ne observă cum ne comportăm. Aşa era atunci cu cei din Tesalonic, şi aşa este cu noi acum.

Pavel numeşte pe oamenii din lume „cei de afară“. Ei sunt necredincioşi şi se deosebesc de cei credincioşi. În acest sens sunt numai două grupe de oameni: cei ce sunt afară şi cei ce sunt înăuntru. Faţă de cei de afară noi avem o responsabilitate; ea se referă la comportarea, vorbirea şi faptele noastre. În Coloseni 4, Pavel vorbeşte despre această responsabilitate. El spune: „Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei de afară, răscumpărând timpul“ (Coloseni 4.5).

Umblarea noastră să fie în primul rând „cu înţelepciune“, apoi „cinstită“ sau „cuviincioasă“. Umblarea cinstită nu va da niciodată prilej de poticnire. În sensul acesta, Pavel scrie romanilor: „Să umblăm cum se cuvine, ca în timpul zilei“ (Romani 13.13). Comportarea noastră este o mărturie importantă pentru oameni. Tesalonicenii sunt avertizaţi să nu dea ocazie la oamenii de afară să arate cu degetul acuzator spre ei. Pavel îi avertizează să nu ajungă într-o dependenţă inutilă de cei necredincioşi. Acest avertisment este valabil şi pentru noi. Sunt cazuri în care oamenii au venit la credinţă prin comportamentul credincioşilor. Cineva a afirmat: „Recunoşti un credincios prin ceea ce zice şi apreciezi un credincios prin ceea ce face.“ Fără îndoială, vorbirea noastră este importantă, dar dacă umblarea nu este în concordanţă cu vorbirea, atunci vorbele nu vor rezolva multe.