1 Tesaloniceni 4:1

Versetul 1: „Încolo deci, fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, după cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, cum şi umblaţi, să prisosiţi şi mai mult.“

„Încolo deci“: după tot ceea ce a spus deja Pavel, observăm că încă nu a ajuns la sfârşitul epistolei sale. Mai avea de spus adevăruri importante. Încă nu amintise motivul principal pentru care a scris această epistolă către tesaloniceni. Dar înainte de a vorbi detaliat despre venirea Domnului, despre care aminteşte în ultima parte a capitolului 3, el extinde subiectul despre sfinţirea practică, ce de asemenea a fost amintită în capitolul 3.

El îi numeşte din nou „fraţi“ pe preaiubiţii săi tesaloniceni. Prin această adresare exprimă din nou legătura intimă cu acei credincioşi tineri. Ca fraţi şi surori în Domnul, el i-a iubit din inimă şi din acest motiv a putut să le adreseze un cuvânt de îndemnare. Şi în zilele noastre, acolo unde există o relaţie cunoscută şi savurată, este mai uşor să adresezi şi să primeşti un cuvânt de îndemnare. Pavel însă nu a vrut să poruncească în calitatea sa de apostol, ci a dorit să-i „roage şi să-i îndemne în Domnul Isus“.

Cuvântul folosit pentru „vă rugăm“ poate fi tradus şi prin „încercaţi“ sau „vă rugăm din inimă“. Este o expresie folosită între persoane de acelaşi rang. Prin această expresie se subliniază relaţia care era între tesaloniceni şi Pavel. El nu a stat cu degetul arătător ridicat, ci a dorit în dragoste să le atragă atenţia cu privire la unele lucruri din viaţa lor practică. Totuşi, aceste indicaţii purtau caracterul unui îndemn. El dorea să le îndrepte atenţia spre ceva ce era important pentru ei. Dragostea nu se sperie să avertizeze când vede că se apropie primejdiile, ci dimpotrivă dragostea vorbeşte deschis despre ele. Rugăminţile şi îndemnurile apostolului au fost întodeauna „în Domnul Isus“. În spatele cuvintelor sale nu era o obligaţie legalistă şi nici o părere personală, ci autoritatea Domnului Isus. Pavel era numai „canalul“ care transmitea mai departe ceea ce a primit de la Domnul. Ce binecuvântare şi astăzi, dacă îndemnurile sunt rostite în acest duh şi sunt primite într-un astfel de duh!

Aici este vorba despre umblarea creştină. Tesalonicenii, dar şi noi trebuie să umblăm cum Îi place lui Dumnezeu. Ce putem înţelege prin cuvântul „umblaţi“? Cu acest cuvânt este descris întregul mod de viaţă creştin. El vorbeşte despre modul în care ne mişcăm în această lume, ce vorbim, ce facem şi ce gândim. Toate acestea trebuie să fie sub privirea Domnului nostru. În capitolul 2.10, Pavel descrie umblarea sa prin cuvintele: „sfinţenie şi dreptate şi fără vină“. Aceasta este o umblare plăcută lui Dumnezeu. Domnul Isus a trăit acest mod de viaţă. Viaţa Sa a fost întotdeauna în aşa fel, încât să-i placă lui Dumnezeu. Niciodată nu a spus, nu a făcut sau nu a gândit ceva, fără să fie în concordanţă cu Dumnezeu. El este marele nostru Exemplu. Iată ce spune El: „Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui“ (Ioan 8.29). Tatăl mărturiseşte cu diferite ocazii că Domnul Isus este Fiul Său Preaiubit în care Îşi găseşte plăcerea. Pavel a călcat pe urmele Învăţătorului său. Corintenilor le putea scrie: „De aceea ne şi străduim să-i fim plăcuţi, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă“ (2 Corinteni 5.9).

Cui dorim să-i fim plăcuţi: fraţilor şi surorilor noastre, oamenilor din jurul nostru, colegilor de serviciu, vecinilor, părinţilor sau lui Dumnezeu şi Domnului Isus? Cei mai mulţi oameni doresc să facă impresie asupra semenilor lor şi îşi adaptează felul de convieţuire după ei. Ca oameni credincioşi nu suntem neinfluenţaţi de o astfel de gândire. De aceea să ne ferim să fim mai plăcuţi altor oameni (chiar dacă sunt fraţii noştri), decât să-i fim plăcuţi Domnului.

Pavel nu a vrut să-i descurajeze pe tesaloniceni. El subliniază partea pozitivă şi spune: „ ...cum şi umblaţi“. Ei se străduiau să fie plăcuţi lui Dumnezeu, iar Pavel a văzut lucrul acesta. Dar ei puteau să se străduiască mai mult. Când este vorba despre sfinţenia practică, nu se spune niciodată că am ajuns la sfârşit. Este un proces continuu, atât timp cât suntem pe pământ. Umblarea tesalonicenilor era bună, dar putea să fie şi mai bună. Erau încă multe lucruri care nu le puteau deosebi bine, pentru că le lipsea învăţătura. Acum, acest lucru trebuia recuperat.