1 Tesaloniceni 3:5

Versetul 5: „De aceea şi eu, nemairăbdând, am trimis ca să aflu despre credinţa voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul şi osteneala noastră să fie în zadar.“

Tesalonicenii au fost încercaţi. Dumnezeu a permis ca ispititorul (diavolul) să se apropie de ei. Este vorba despre ispite datorate împrejurărilor vieţii, şi nu despre ispite care vin din natura veche, păcătoasă. Astfel de ispite nu sunt niciodată de la Dumnezeu, pentru că El nu ispiteşte pe nimeni la rău (Iacov 1.13). Dacă Dumnezeu ne încearcă, atunci încearcă credinţa noastră. De aceea Iacov scrie: „Socotiţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţi prin felurite ispite (încercări), ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare“ (Iacov 1.2). Aşa a fost şi la Iov. Dumnezeu a dorit să-l încerce şi de aceea i-a permis lui satan să-l atace.

Dumnezeu permite ispitele, şi satan se foloseşte de ele. Cu orice preţ, satan caută să dărâme credinţa noastră şi încearcă să ne convingă că viaţa nu are niciun rost alături de Cel care a fost lepădat şi că urmarea Lui înseamnă suferinţe şi necazuri. Aceste atacuri ale lui satan sunt periculoase, şi mulţi au căzut deja pradă lor. Ca să fim puternici în astfel de ispite, este necesară o credinţă activă care ne leagă de lumea cerească. Prin credinţă privim deja la Împărăţia viitoare, unde vom fi uniţi cu Domnul nostru şi glorificaţi cu El. Cineva a scris: „Credinţa este ochiul sufletului. Ea ne dă înţelegere duhovnicească. Pavel a ştiut că prigoana ar aduce o îmbogăţire şi înviorare duhovnicească numai cât timp lucrurile nevăzute ale credinţei erau o realitate pentru ei.“

Pavel dorea ca lucrarea sa printre tesaloniceni să nu fie zadarnică. El nu s-a mulţumit numai cu faptul că a îndeplinit lucrarea trasată de Dumnezeu, ci el a depus tot efortul să vadă rezultatul slujirii lui, pentru că dorea să primească răsplată deplină. Apostolul Ioan a avut aceeaşi dorinţă când a scris: „Luaţi seama la voi înşivă, ca să nu pierdem ce am lucrat, ci să primim răsplată deplină“ (2 Ioan 8). Dar şi în prima sa epistolă exprimă un gând asemănător: „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, ca, dacă Se va arăta El, noi să avem îndrăzneală şi să nu fim daţi de ruşine dinaintea Lui la venirea Sa“ (1 Ioan 2.28). Oare nu vorbesc aceste texte inimilor noastre? Dacă ne lăsăm ispitiţi de satan, atunci acest lucru duce nu în ultimul rând la ruşinarea slujitorului lui Dumnezeu care s-a ocupat de noi.