1 Tesaloniceni 3:2

Versetul 2: „ ... şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în ceea ce priveşte credinţa voastră.“

Timotei era un colaborator fidel al lui Pavel, pe care se putea încrede. În Filipeni 2.19-22 mărturiseşte despre el: „Dar sper în Domnul Isus să vi-l trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu înviorat, când voi afla cele despre voi. Pentru că nu am pe nimeni de acelaşi gând, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi; pentru că toţi caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoaşteţi însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru Evanghelie ca un copil pentru tatăl său.“ Deşi Timotei era mai tânăr decât Pavel, ei lucrau într-o armonie perfectă, pentru că lucrau pentru acelaşi Stăpân. Chiar dacă Timotei era încă tânăr, totuşi Pavel putea să-l implice în lucrarea Domnului şi să-i încredinţeze unele lucrări grele.

Slujba sa era însoţită de binecuvântare, aşa cum putem deduce din scrisorile lui Pavel. Din diverse locuri rezultă că Pavel i-a încredinţat lui Timotei cel puţin patru însărcinări speciale, pe care acesta le-a îndeplinit în folosul credincioşilor:1) a făcut o slujbă de mângâiere şi încurajare în Tesalonic (1 Tesaloniceni 3.2);2) a făcut o slujbă de corecţie şi reamintire în Corint (1 Corinteni 4.17);3) a făcut o slujbă de zidire în Efes (1 Timotei 1.3-4);4) a făcut o slujbă de încurajare şi părtăşie în închisoarea de la Roma (2 Timotei 4.9-22).

Deci, în textul nostru îl vedem pe Timotei în prima slujbă, pe care a făcut-o singur, fără ajutorul lui Pavel. Vorbind omeneşte, în această slujbă trebuia să se descurce singur. Pavel avea încredere că slujba lui va fi o binecuvântare pentru cei din Tesalonic. Deşi tesalonicenii îl cunoşteau pe Timotei, Pavel îl recomandă cu cuvintele: „fratele nostru şi slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos“. Nu îl numeşte simplu un „frate“, ci spune „fratele nostru“. Se simte acea legătură strânsă care îi unea. Timotei nu era un simplu „lucrător“, ci era „un slujitor al lui Dumnezeu“. El a slujit în Evanghelie, dar slujba sa trebuia să fie de folos şi pentru credincioşi.

Dacă vedem o astfel de colaborare strânsă, atunci rugăciunea noastră să fie ca Domnul să ne dea fraţi bătrâni ca Pavel şi fraţi tineri ca Timotei, care colaborează între ei. Ce binecuvântare va curge pentru întreaga lucrare a Domnului, când fraţii de diferite vârste lucrează împreună în lucrarea Domnului!

Slujba lui Timotei este descrisă în cuvintele: „ ...să vă întărească şi să vă încurajeze în ceea ce priveşte credinţa voastră.“ Expresia „credinţă“ apare de cinci ori în acest capitol (versetele 2, 5, 6, 7, 10). De aceea este bine să vedem pe scurt ce înseamnă această credinţă. În general, putem observa trei semnificaţii în Noul Testament:1) Credinţa ne este prezentată ca mâna care apucă mântuirea, pe care Dumnezeu o oferă oamenilor. Fără o credinţă personală, nimeni nu poate fi mântuit.2) Credinţa este încrederea, pe care o acordăm lui Dumnezeu şi promisiunilor Sale în viaţa de fiecare zi. Este vorba despre încrederea credinţei. Din această cauză, în unele cazuri „credinţa“ este tradusă cu „fidelitate“, credincioşie.3) Credinţa nu este numai activitate, ci ea ne este prezentată şi ca un lucru. Atunci ea cuprinde ceea ce credem, adică acea avuţie a credinţei sau adevărul creştin.În contextul nostru este vorba în primul rând de încrederea credinţei. În 2 Corinteni 5.7, Pavel spune: „Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.“ Credinţa stă de partea cealaltă a celor văzute. Timpul vederii încă nu a venit pentru credincios. Când va veni Domnul Isus, atunci se va produce această schimbare. Atunci credinţa va înceta, pentru că vom vedea ceea ce am crezut. Dar acum credinţa apucă aceste lucruri şi le face ca proprietate a sa. Această credinţă, care este un dar de la Dumnezeu, trebuie tot mai mult întărită şi înflăcărată, mai ales în necazuri şi încercări. De aceea Timotei trebuia să facă două lucruri. El trebuia să-i întărească şi să-i încurajeze. În Fapte 15.32 avem aceleaşi expresii. Acolo se menţionează: „Iuda şi Sila... au îndemnat pe fraţi şi i-au întărit.“ Avem nevoie în viaţa de credinţă atât de încurajare, cât şi de întărire.