1 Tesaloniceni 2:9

Versetul 9: „Pentru că, fraţilor, vă amintiţi osteneala şi truda noastră: lucrând noapte şi zi, spre a nu împovăra pe cineva dintre voi, v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu.“

Din nou le este amintit tesalonicenilor ceea ce ei puteau să confirme. Pavel nu le-a predicat simplu Evanghelia, ci a făcut-o cu osteneală şi trudă, lucrând noapte şi zi. El era un om care făcea totul pentru Domnul său şi nu a dorit nimic pentru sine. Pavel nu a predicat numai Cuvântul, ci l-a dovedit şi în practica vieţii. Prin aceasta a devenit un model pentru toţi slujitorii Domnului.

În versetul 2 l-am văzut ca evanghelist, care predica oamenilor necredincioşi cuvântul crucii. Aici îl vedem mai mult în caracterul său de păstor care vestea Evanghelia celor care au venit deja la credinţă. Chiar şi noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, avem nevoie să ni se amintească adevărurile fundamentale ale Evangheliei, poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Este vorba de „Evanghelia despre Fiul Său“, şi aceasta cuprinde mai mult decât vestea bună pentru oamenii pierduţi. Predicarea Evangheliei ne dă nouă, credincioşilor, o temelie trainică a mântuirii, de care avem mare nevoie. De aceea, Pavel le scria romanilor (aceştia erau deja copii ai lui Dumnezeu când le scria epistola): „Atât cât depinde de mine, eu sunt gata să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma“ (Romani 1.15). Corintenilor le scria: „Şi vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am vestit-o“ (1 Corinteni 15.1). Şi noi trebuie să ascultăm Evanghelia lui Dumnezeu, ca să fim întăriţi în ea.

Slujba lui Pavel nu a fost întotdeauna uşoară. Era cu multă osteneală şi trudă. Ambele cuvinte ne îndreaptă gândul în aceeaşi direcţie, dar sunt totuşi diferite în înţelesul lor. „Osteneala“ ne lasă să ne gândim mai mult cum este lucrul, pe când „truda“ ne arată intensitatea muncii. Pentru Pavel, vestirea Evangheliei nu era o plimbare, dar nici o lucrare pe care o făcea pe lângă altele. El nu cunoştea săptămâna de lucru de 35 sau 40 de ore şi nici un timp de odihnă la sfârşitul ei. El se identifica cu ceea ce trebuia făcut şi nu precupeţea niciun efort.Nu a dorit să fie o greutate în a fi îngrijit de alţii, ceea ce înseamnă că nu a vrut să fie o povară financiară. Întotdeauna îl vedem pe Pavel în călătoriile sale că muncea cu mâinile sale, ca să nu depindă de alţii să fie întreţinut. El a lucrat noapte şi zi, şi putem să ne imaginăm că îi rămânea foarte puţin timp pentru odihnă. Cuvântul folosit pentru „a munci“ ne lasă să înţelegem că era vorba de o lucrare manuală, deci exercitarea unei meserii. Pavel făcea corturi, iar prin aceasta şi-a câştigat existenţa (Fapte 18.3). În mai multe locuri se face referire că a lucrat cu mâinile sale. Efesenilor le putea spune, când şi-a luat rămas-bun de la ei: „N-am poftit argint, nici aur, nici îmbrăcăminte de la nimeni. Voi înşivă cunoaşteţi că aceste mâini au slujit trebuinţelor mele şi celor care erau cu mine. În toate v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să-i ajutăm pe cei slabi şi să ne amintim de cuvintele Domnului Isus, că El Însuşi a spus: «Este mai ferice să dai, decât să primeşti»“ (Fapte 20.33-35). Pentru cei din Tesalonic repetă acest lucru în a doua epistolă. Acolo scrie: „Pentru că voi înşivă ştiţi cum trebuie să ne imitaţi; pentru că noi n-am umblat în neorânduială între voi, nici n-am mâncat pâine de la cineva fără plată, ci în trudă şi osteneală, lucrând noapte şi zi, ca să nu împovărăm pe cineva dintre voi; nu că nu aveam dreptul, dar ca să ne dăm pe noi înşine model vouă, spre a ne imita“ (2 Tesaloniceni 3.7-9).

Această temă este pe larg dezbătută în 1 Corinteni 9. Acolo, apostolul explică pe larg că cei care vestesc Evanghelia au dreptul să trăiască din vestirea Evangheliei. „Tot aşa a rânduit şi Domnul celor care vestesc Evanghelia: să trăiască din Evanghelie. Dar eu nu m-am folosit de nimic din acestea. ... Care este deci plata mea? Este ca, vestind Evanghelia, să scutesc Evanghelia de cheltuială, nefolosindu-mă de dreptul meu în Evanghelie ca şi cum mi-ar aparţine“ (1 Corinteni 9.14-18). Şi în a doua epistolă spune că el vesteşte Evanghelia fără plată (2 Corinteni 11.7). Pavel a fost un urmaş al Domnului care a venit să slujească şi nu să fie slujit. Nimeni nu putea să-l învinuiască pe Pavel, că propovăduirea Evangheliei ar fi fost un mijloc de câştig. Şi nimeni nu-l putea învinovăţi, că ar fi fost o greutate a adunărilor.

Dacă privim toate textele mai sus citate în legătură unele cu altele, atunci putem trage următoarea concluzie în ceea ce priveşte ajutorul financiar al lucrătorului Domnului: slujitorul îşi face lucrarea şi se încrede în Domnul. Slujitorul nu se bazează pe ajutoarele financiare ale altora. Pe de altă parte, credincioşii au responsabilitatea să-l întreţină pe slujitorul Domnului cu cele necesare traiului. „Vrednic este lucrătorul de plata lui“ (Luca 10.7).