1 Tesaloniceni 2:7

Versetul 7: „ ...ci am fos blânzi în mijlocul vostru, aşa cum o doică îşi îngrijeşte cu drag copiii.“

În versetele 7 până la 12 ne sunt arătate acele caracteristici pozitive ale slujbei lui Pavel şi a colaboratorilor săi în Tesalonic. Acum nu mai vorbeşte despre ceea ce nu erau, ci despre ceea ce erau în mijlocul lor. El foloseşte pilda unei doici (mame, versetul 7) şi a unui tată (versetul 11). Cei doi părinţi sunt interesaţi pentru buna creştere a copiilor. Poate ne surprinde faptul că Pavel se aseamănă aici cu o mamă care alăptează (hrăneşte) copilul ei. Dar să nu uităm că este vorba de o comparaţie. Prin această comparaţie se doreşte să ni se arate clar cu ce blândeţe şi dragoste era preocupat Pavel de îngrijirea tesalonicenilor. Dumnezeu Însuşi foloseşte ilustraţia unei mame ca să ne demonstreze dragostea Sa faţă de noi. În Isaia 66.13, Dumnezeu spune: „Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu“. Şi Domnul Isus foloseşte această comparaţie, când a suspinat pentru Ierusalim şi a rostit cuvintele: „ ...de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi cum îşi adună o găină puii sub aripile sale, şi n-aţi vrut“ (Luca 13.34).Cloşca este mama puilor, iar Domnul Isus foloseşte această imagine din lumea animalelor ca să-Şi arate ataşamentul faţă de poporul Său pământesc. Desigur, în niciun text nu citim că Dumnezeu este o mamă. Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru. Dar în nici un caz nu avem voie să facem o comparaţie cu un tată omenesc. Un tată omenesc nu cunoaşte niciodată acele sentimente gingaşe ale unei mame, pentru că este un bărbat. La Dumnezeu totul este altfel. Dumnezeu cunoaşte dragostea paternă, dar cunoaşte şi dragostea maternă. La El totul este desăvârşit.

Pavel demonstrează încă o dată că este un imitator al lui Dumnezeu printre fraţi. Dragostea paternă îndeamnă şi învaţă. Dragostea de doică (mamă) îngrijeşte şi creşte. Când copiii sunt în necaz şi au nevoie de mângâiere, merg de obicei la mamă. Dacă doresc să ştie ceva şi au nevoie de sfaturi, merg la tata. Şi noi astăzi în adunări avem nevoie de dragostea de tată şi de mamă.

Sunt aici trei semnalmente care stau în strânsă legătură cu dragostea de mamă. Mama este în primul rând blândă, apoi ea hrăneşte şi îngrijeşte. Cuvântul folosit aici pentru „blând“ apare şi în 2 Timotei 2.24, unde citim că un rob al Domnului trebuie să fie blând. Pavel a trăit exemplar aceasta. Acei apostoli falşi care s-au strecurat în adunarea din Corint făceau tocmai contrariul. Corintenii n-au fost trataţi de aceştia cu blândeţe, ci ca nişte „robi“ (2 Corinteni 11.20). Cunoaştem această blândeţe în slujba pentru Domnul?

Hrănirea înseamnă a da copilului ceea ce are nevoie pentru creştere. Petru a fost îndemnat de Domnul să pască mieluşei, adică să le dea hrană (Ioan 21.15). Îngrijirea înseamnă a oferi căldură, aşa cum o pasăre ţine la căldură puii ei în cuibul ei (Deuteronom 22.6). Aşa cum copiii au nevoie de căldura căminului, tot aşa avem şi noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, nevoie de căldură. De aceea ar trebui să fim capabili să dăm altora această căldură a cuibului. Cine poate fi un exemplu mai bun ca Domnul? Despre El citim „îngrijeşte şi hrăneşte cu drag Adunarea Sa“ (Efeseni 5.29).

Fiind obiectele purtării sale de grijă, putem imita exemplul Său şi să devenim tot mai asemenea Lui.