1 Tesaloniceni 2:2

Versetul 2: „ ...ci, după ce am şi suferit mai înainte şi am fost insultaţi în Filipi, după cum ştiţi, am îndrăznit în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu, cu multă luptă.“

Pavel le aminteşte tesalonicenilor ceea ce a întâmpinat în Filipi. Această cetate a fost prima pe care a vizitat-o în Europa. În Fapte 16 citim relatarea exactă. Vântul prigoanei le-a fost acolo împotrivă şi partea lor au fost multe suferinţe şi insulte. Cu siguranţă, Pavel şi Sila au simţit mult timp urmările maltatării lor în închisoarea din Filipi. Totuşi ei nu s-au lăsat opriţi, ca să nu predice mai departe Evanghelia cu mare râvnă. Din contră, au vestit Evanghelia cu „multă îndrăzneală“.

Îndrăzneală înseamnă „fără teamă“ şi „fără reţinere“. Aşa era în cazul lui Pavel. El ştia ce mesaj i-a fost încredinţat şi nimic nu-i putea sta împotrivă, ca să răspândească vestea bună. În cazul lui, această îndrăzneală nu era o însufleţire carnală sau chiar fanatism, ci îndreăzneala lui era în Dumnezeu. Adevărata îndrăzneală este întotdeauna în Dumnezeu. Dacă dăm frâu liber firii şi ne căutăm pe noi înşine în slujbă, primejdia este foarte mare ca noi să păşim pe căile propri, chiar dacă suntem în lucrarea Domnului. Pavel ştia că această îndrăzneală nu era un lucru de la sine înţeles. De aceea i-a îndemnat pe efeseni să se roage pentru el: „ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăneală taina Evangheliei“ (Efeseni 6.19)!

Oare nu avem nevoie şi noi să ne rugăm, ca să avem îndrăzneală în Dumnezeul nostru? Este relativ simplu să vorbeşti cu îndrăzneală dacă situaţiile sunt prielnice. Dar cum stau lucrurile când sunt greutăţi şi trebuie să suportăm chiar batjocură şi împotrivire? Pavel nu s-a lăsat intimidat din cauza suferinţelor, ca să nu slujească Dumnezeului său.

În Noul Testament se vorbeşte mult despre îndrăzneală. Întotdeauna îndrăzneala este văzută ca un lucru pozitiv, şi niciodată ca ceva negativ. În zilele noastre se spune mereu că „nu avem îndrăzneală“ să facem un lucru. În Biblie nu vom găsi o astfel de expresie. Noi suntem îndemnaţi să vestim Evanghelia „cu îndrăzneală în Dumnezeul nostru“.

Pavel era îndrăzneţ „să vestească Evanghelia lui Dumnezeu“. El nu vestea o veste omenească, ci Evanghelia lui Dumnezeu. Cuvântul „Evanghelie“ îl găsim de şase ori în prima epistolă către tesaloniceni. De trei ori sub denumirea „Evanghelia lui Dumnezeu“ (capitolul 2.2, 8-9), o dată citim despre: „Evanghelia noastră“ (1.5), despre „Evanghelia lui Hristos“ (3.2) şi despre „Evanghelia“ (2.4) fără vreo menţiune. Evanghelia este vestea lui Dumnezeu către oameni, iar punctul ei central este Domnul Isus.

Această Evanghelie a fost încredinţată apostolului Pavel şi colaboratorilor săi, şi de aceea el o numeşte „Evanghelia noastră“. Aceasta nu era o aroganţă, ci arată identificare deplină a lui Pavel cu Învăţătorul său şi cu ceea ce predica. El s-a făcut una cu vestea pe care o propovăduia. La fel trebuie să fie şi cu noi astăzi. Vestea pe care o avem de spus oamenilor nu este o veste oarecare, ci este „Evanghelia lui Dumnezeu“. Acest gând ne dă pe o parte îndrăzneală, iar pe altă parte ne arată responsabilitatea noastră.

Deşi Pavel avea îndrăzneală, nu era simplu să vestească Evanghelia. El a făcut-o cu „multă luptă“. Nu era vorba despre o luptă cu arme omeneşti, ci o luptă împotriva împotrivirii duhovniceşti a duşmanilor Domnului. Acolo unde Domnul deschide o uşă a Evangheliei, satan porneşte ca să distrugă lucrarea. Aşa a fost atunci, aşa este şi astăzi. Fiecare slujitor al Domnului trebuie să ştie că satan vrea să împiedice şi să facă fără efect această lucrare. Astfel începe o luptă spirituală, căreia noi ne putem împotrivi în puterea tăriei Domnului. Noi luptăm pentru Domnul nostru şi de aceea putem să ne încredem în El, că ne va ajuta.