1 Tesaloniceni 2:19-20

În aceste versete, Pavel revine la tematica revenirii Domnului Isus. El vede totul în lumina revenirii Sale. Poate este un lucru ciudat că nu vorbeşte că Domnul îi este speranţa, bucuria, gloria. Oare nu erau aşa lucrurile cu Pavel? Desigur, era aşa. Hristos a fost tot timpul nădejdea sa. El a dorit să-L vadă. Dar acum ne prezintă cealaltă parte. Observăm că intenţile sale sunt fără vreo intenţie de egoism şi chiar de iubire proprie. În inima sa avea ca prim loc Domnul Isus şi nu tesalonicenii. Dacă era altfel ar fi fost greşit. Domnul era în faţa inimii sale şi el putea să se bucure de răsplata care o va primi la venirea Domnului.Pavel Îl aştepta pe Domnul Isus ca să-L vadă. În acelaşi timp va avea şi bucuria că prin lucrarea sa (acţionată de Duhul Sfânt) au venit la credinţă să stea în faţa Domnului. Aceasta este o bucurie mare. Tot astfel şi noi avem o astfel de posibilitate să ne bucurăm de răsplata care o vom primi la venirea Domnului. Cineva a scris în această direcţie: „Roadele deosebite ale lucrărilor noastre nu sunt pierdute; ele se vor regăsi la venirea lui Hristos. Cea mai mare bucurie personală este că noi vom vedea pe Domnul şi vom fi ca El. Aceasta este partea tuturor sfinţilor, dar există roade speciale care prin lucrarea Duhului sunt în noi şi stau în strânsă legătură cu noi!“ Nădejdea noastră se bazează pe Domnul şi nu este despărţită de răsplata noastră care El personal o va împărţi.Răsplata stă întotdeauna în strânsă legătură cu slujba depusă pentru Domnul. Acum slujim Domnului ca robi ai Împărăţiei Lui. Când Împărăţia va fi întemeiată în putere şi slavă va fi vizibilă şi răsplata. Recunoaştem acest adevăr din pilda din Luca 19.11-27. Acolo se vede răsplata muncii efectuate în Împărăţia lui Dumnezeu în strânsă legătură cu puterea stăpânirii Sale. Domnul Însuşi va zice: „“ (Luca 19.17). În sensul acesta trebuie să înţelegem şi versetul din 2 Petru 1.11: „“. Intrarea în Casa Tatălui este pentru orice credincios la fel după gândurile lui Dumnezeu. Dar dacă este vorba de intrarea în Împărăţie în forma ei viitoare (2 Petru 1.11) atunci vor fi diferenţe. Răsplata care va fi vizibilă va fi diferenţiată (vezi şi 1 Corinteni 3.13-15).Cununa de laudă despre care vorbeşte Pavel ne lasă să gândim tot la domnie. Cununa aduce aminte de acea cunună de merit după un război când învingătorul era încununat. Oare nu ar trebui să ne smerim când auzim că Dumnezeu vrea să ne răsplătească. Dumnezeu va răsplăti tot ce s-a făcut pentru El. Dumnezeu răsplăteşte după alte temeiuri decât lumea. Răsplata scoate la iveală nu activitatea noastră, ci credincioşia depusă în efectuarea unei lucrări.În Noul Testament sunt amintite diferite cununi şi merită o cugetare amănunţită:Cununa vieţii pentru martiri şi cei Cel iubesc (Apocalipsa 2.10), Iacov 1.12);Cununa care nu se vestejeşte a gloriei pentru păstorul fidel (1 Petru 5.4);Cununa care nu se vestejeşte pentru cel ce câştigă alergarea (1 Cor.9.24-27);Cununa dreptăţii pentru cel ce se bucură de venirea Sa (2 Tim. 4.8);Cununa laudei pentru slujba efectuată (1 Tesal. 2.19).Oare putem să ne mândrim de cununa noastră? Nicidecum. În Apocalipsa 4 vedem ceea ce credincioşii vor face cu cununile lor. Ei le vor arunca la picioarele Mielului şi Îi dau toată cinstea şi lauda. Prin acest fapt arătam că noi suntem nimic şi tot ceea ce facem în slăbciunea noastră este de fapt lucrarea Sa. Toată gloria Îi aparţine numai Domnului.Doresc să aruncăm o privire la expresia „venirea Sa“, care este un cuvânt caracteristic în ambele epistole ale tesalonicenilor unde îl găsim de şapte ori (1 Tesaloniceni 2.19; 3.13; 4.15; 5.23; 2 Tesaloniceni 2.1; 2.8; 2.9). În limba greacă avem cuvântul „parousia“. Este format din cuvântul „para“= cu noi şi „ousia“= a lui. Nu însemnează numai o dată precisă a venirii sau întâlnirii, ci şi o pregătire intensivă în prezent pentru acest eveniment. În Filipeni 2.12, Pavel foloseşte acest cuvânt când vorbeşte de prezenţa sa în mijlocul credincioşilor din Filipi. În Noul Testament „parousia“ este folosit de 18 ori pentru arătarea Domnului Isus. Dacă este folosit pentru venirea lui Hristos atunci nu înseamnă numai venirea Sa momentană pentru ai Săi, ci şi prezenţa Sa cu ai Săi până în clipa arătării Sale cu ai Săi în faţa lumii.Deci, nu avem de lucru cu un anumit punct de referinţă, ci de o perioadă de timp care are un început, o perioadă intermediară şi un sfârşit. Perioada începe când Domnul vine ca să ia acasă pe ai Săi şi sfârşeşte cu arătarea Sa în glorie pe pământ când Îşi va instaura Împărăţia Sa. Venirea Sa pentru noi şi venirea Sa cu noi se arată ca o singură venire, dar cu o diferenţă de timp (privit astfel ne este foarte greu să distingem între prima şi a doua venire a Domnului dacă vrem să deosebim venirea Sa pentru noi şi cu noi se poate că se vorbeşte de o singură venire. Dar dacă cercetăm textele în amănunţime unde există cuvântul „parousia“ atunci remarcăm că în unele texte se vorbeşte de începutul perioadei pe când altele accentuează mai mult perioada succesiunii şi pe când alte texte ne relatează de sfârşitul acestei perioade.Exemple pentru prima parte a perioadei: 1 Tesaloniceni 4.15; 5.23; 2 Tesaloniceni 2.1; 1 Corinteni 15.23; 2 Petru 3.4Exemple pentru perioada în care se desfăşoară această Împărăţie: 1 Tesaloniceni 2.19; 3.13; Matei 24.3, 37, 39; 1 Ioan 2.28.Exemplu pentru sfârşitul perioadei: 2 Tesaloniceni 2.8; Matei 24.27.În continuarea cercetării acestei epistole ne vom opri la mai multe amănunte în mod deosebit în capitolele 4 şi 5 unde venirea Domnului este prezentată în prim plan.