1 Tesaloniceni 2:14

Deja din capitolul 1,6 apostolul a spus că tesalonicenii au primit Cuvântul în multe necazuri. Urmarea a fost că acest Cuvânt a dezlănţuit o energie. Dacă tesalonicenii nu ar fi mers o cale consecventă de-a sluji pe Dumnezeu nu ar fi avut necazuri. Dar ei nu vedeau în necazuri un lucru neobişnuit. Ei se gândeau numai la Împărăţia lui Dumnezeu. Ca slujitori ai Împărăţiei ei mergeau calea spre glorie, dar prin necazuri.Pavel a comparat situaţia tesalonicenilor cu acei iudei pocăiţi. El arată tesalonicenilor că nu le merge mai bine ca fraţilor din Iudeea. Ceea ce ei au suferit de la semenii lor (păgâni) au suferit fraţii lor din Iudeea de la semenii lor (iudei). Dar mai mult le face cunoscut ce strâns uniţi sunt cu fraţii de credinţă din Iudeea. Celor din Tesalonic le scrie „adunarea care este în Dumnezeu Tatăl“ pe când adunării din Iudeea le scrie că sunt „în Hristos Isus“. Dar au fost „Adunarea lui Dumnezeu“.Ne amintim că adevărul despre Adunarea lui Dumnezeu este amintit sub diferite aspecte. Multe texte ne arată că cei credincioşi sunt o unitate, un întreg care formează unitatea Adunării. Alte versete se referă la adunarea locală (1 Corinteni 11.18). Acelaşi gând îl avem şi aici. Existau adunări în Iudeea şi apoi au existat şi în Europa. Ei erau uniţi chiar dacă teritorial erau despărţiţi, ei erau o parte a întregului Trup al lui Hristos. Şi azi este la fel. Cuvântul lui Dumnezeu nu cunoaşte o adunare independentă, ci un singur Trup al lui Hristos, o singură Adunare. Dacă Biblia vorbeşte despre o mărturie locală, atunci întotdeauna aceasta este o referire la o parte a Trupului lui Hristos, care nu este văzută singură (1 Corinteni 12.27).