1 Tesaloniceni 2:13

Versetul 13: „Şi pentru aceasta şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat că, după ce aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, aţi primit nu un cuvânt al oamenilor, ci, aşa cum este în adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu, care şi lucrează în voi care credeţi.“

În versetele 13-16, apostolul vorbeşte despre un subiect nou. El le aminteşte tesalonicenilor cum au primit vestea lui Dumnezeu şi ce consecinţe a avut la ei. Acest gând a declanşat un val de mulţumire la apostol. Deja în capitolul 1, versetul 2 am văzut că a mulţumit lui Dumnezeu pentru ei; aici face acelaşi lucru. El şi colaboratorii săi îi puteau mulţumi neîncetat lui Dumnezeu, că tesalonicenii au primit vestea propovăduită de ei nu ca pe o veste omenească, ci au primit-o ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Vestea pe care o propovăduim oamenilor nu este una omenească, ci una divină. Noi nu vorbim dintr-o poruncă omenească, ci din îndemnul lui Dumnezeu. Corintenilor le spune: „Suntem deci ambasadori pentru Hristos; ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“ (2 Corinteni 5.20). Noi avem acest îndemn direct de la Dumnezeu, ca ambasadori ai Domnului Isus, ca să spunem oamenilor să se împace cu Dumnezeu. O solie şi o însărcinare mai măreaţă ca aceasta nu există. În acelaşi timp, cu această veste este strâns legată şi responsabilitatea noastră, ca să nu amestecăm vestea bună cu elemente omeneşti. Pavel nu a făcut lucrul acesta.

Bineînţeles, cuvintele noastre nu sunt inspirate divin. Ele sunt călăuzite de Duhul Sfânt, dar nimeni nu poate afirma astăzi că toate expresiile sale sunt inspirate de Dumnezeu. Şi Pavel, când a fost în Tesalonic, a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu fără să fie inspirat direct. Inspiraţia divină, aşa cum este prezentată în 2 Timotei 3.16, se referă numai la Cuvântul scris al lui Dumnezeu, aşa cum îl avem astăzi în mâinile noastre. În această legătură, Pavel spune în 1 Corinteni 2.12-13: „Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu: despre care şi vorbim, nu în cuvinte învăţate prin înţelepciune omenească, ci în cele învăţate prin Duhul.“

Este bine să ne reamintim că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu de la prima pagină până la ultima şi că nu este un cuvânt al oamenilor. Dumnezeu s-a folosit de oameni pentru a scrie Cuvântul Său. „Oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt“ (2 Petru 1.21). Dumnezeu a dorit să se folosească de oameni, ca să-i scrie cuvintele într-un anumit interval de timp. Chiar dacă oamenii au scris, fiecare cuvânt din Biblie este inspirat de Dumnezeu. De aceea toată Biblia are autoritate divină.

Dacă astăzi, în marea creştinătate se argumentează că unele lucruri din scrierile lui Pavel nu mai sunt actuale şi obligatorii pentru noi, deoarece redau părerea sa personală, atunci aceasta este urmarea faptului că nu se mai acceptă Cuvântul aşa cum au făcut cei din Tesalonic, nu se mai recunoaşte faptul că Dumnezeu a făcut din părerea unui slujitor fidel al Domnului o parte componentă a Cuvântului Său inspirat.

Tesalonicenii au primit mai întâi Cuvântul, apoi l-au acceptat, iar acest Cuvânt a lucrat în ei. Aceasta este ordinea divină; „primirea“ şi „acceptarea“ nu sunt cuvinte identice. Primirea se referă mai mult la auzire, iar acceptarea la inimă. Este un lucru să auzi sau să citeşti vestea lui Dumnezeu, dar este cu totul alt lucru să-l primeşti şi să-l accepţi în inimă. Numai în cei care l-au primit în inimă, Cuvântul poate lucra. Aici nu este vorba de faptul că Cuvântul lui Dumnezeu ne conduce la pocăinţă, ci de faptul că el lucrează în noi, cei credincioşi. Dumnezeu nu doreşte să rămânem numai la mântuire şi pace, ci dorinţa Sa este ca acest Cuvânt să lucreze în inimile noastre.

În Evrei 4 avem mai degrabă gândul general despre Cuvântul care produce ceva în om. „Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri“ (Evrei 4.12). Cuvântul folosit aici are semnificaţia unei energii. Dumnezeu vrea să vadă că am acceptat Cuvântul Său, care să-şi facă lucrarea în inimă.