1 Tesaloniceni 1:5

Versetul 5: „Pentru că Evanghelia noastră nu a fost la voi numai în cuvânt, ci şi în putere şi în Duh Sfânt şi în siguranţă deplină, după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi.“

Acest verset ne arată mijlocul, prin care a fost posibilă această stare bună la tesaloniceni. Mijlocul era Evanghelia. Pavel o numeşte aici „Evanghelia noastră“, deoarece el a predicat-o în Tesalonic împreună cu colaboratorii săi. Predicarea Evangheliei este punctul de plecare. Ea era unul din stâlpii slujbei lui Pavel. El a vorbit despre acest adevăr bătrânilor din Efes în discursul său de rămas bun în Fapte 20. Această vestire a pocăinţei şi a Evangheliei, predica despre Împărăţia lui Dumnezeu şi descoperirea întregului plan al lui Dumnezeu erau lucrarea lui.

Pavel vestea o Evanghelie completă. Conform textului din 1 Corinteni 15.1-4, această predică avea trei puncte importante, şi anume: Hristos a murit, a fost îngropat şi a înviat. Credinţa în aceste adevăruri mântuieşte. Evanghelia este „mărturia completă a ceea ce cel pierdut găseşte în Hristos“.

Cum a venit Evanghelia la tesaloniceni? Pavel aminteşte patru puncte care arată ordinea divină. Mai întâi în Cuvânt, în al doilea rând în putere, în al treilea rând în Duh Sfânt şi în al patrulea rând în siguranţă deplină. La fel este şi astăzi, dacă se vesteşte într-un mod corect.La început, în prim-plan stă „predicarea“. Cuvântul trebuie vestit şi ascultat (sau citit), ca să fie primit. Aşa a fost şi la corinteni. Pavel le scrie: „Şi vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi şi primit-o“ (1 Corinteni 15.1). Dar nu se rămâne numai la cuvinte. Această solie lucrează ceva, dacă este primită. Ea se dovedeşte în putere. Nu se spune că este puterea Duhului (pentru că Duhul este amintit separat), dar este foarte clar că nu este o putere omenească; este puterea lui Dumnezeu. Pavel le scrie romanilor: „Pentru că mie nu-mi este ruşine de Evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede“ (Romani 1.16). Puterea lui Dumnezeu face activ cuvântul în cel ce crede şi astfel produce o mare schimbare. Noi suntem luaţi din domeniul morţii şi transferaţi în domeniul vieţii. Cine primeşte această Evanghelie deplină, primeşte Duhul Sfânt. El ne face cunoscut siguranţa mântuirii. În contextul epistolei este denumită „siguranţă deplină“. Desigur, este un lucru măreţ să ştim că suntem primiţi de Dumnezeu. El nu vrea să ne lase în neştiinţă, ci ne dă o temelie sigură. Nimeni să nu se îndoiască, dacă a crezut Evanghelia. Noi ne bizuim pe ceea ce a spus Dumnezeu, şi lucrul acesta ne este de ajuns.

Dar după aceea vine şi exemplul grăitor al slujitorilor în faţa ochilor noştri. Am văzut că la Tesalonic, Pavel împreună cu slujitorii săi au vestit Cuvântul. Dar numai predica nu este suficientă. Pavel adaugă: „după cum ştiţi ce fel de oameni am fost între voi, pentru voi“. Este un lucru să spui ceva, şi cu totul alt lucru să fii ceva. Un predicator sau mărturisitor al Evangheliei trebuie să fie întotdeauna un exemplu viu şi clar al lucrurilor pe care le vesteşte. Cuvântul şi comportarea trebuie să coincidă, dacă vrem ca mărturia noastră să aducă roade. În capitolul 2 acest gând este preluat şi adâncit şi mai mult (versetele 1-12).

De ce există aşa de puţin rod la noi? Nu cumva din cauză că vorbim mult şi nu suntem ceea ce vorbim? Poate avem cunoştinţă multă şi vorbim frumos, dar nu punem în practică ceea ce am primit. Ce minunat este faptul că Îl avem pe Domnul nostru ca Model desăvârşit! La El erau întotdeauna în concordanţă perfectă lucrările Sale cu vorbirea Sa. El putea să spună că este ceea ce vorbeşte. Faptele Apostolilor încep cu amintirea „despre toate câte a început Isus să facă şi să înveţe“ (1.1). În primul rând fapta, apoi învăţătura; aşa era la Domnul. Pavel L-a urmat îndeaproape pe Domnul. Dar şi noi putem face acest lucru.