1 Tesaloniceni 1:1

Versetul 1: „Pavel şi Silvan şi Timotei, către adunarea tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har vouă şi pace.“

Pavel, marele apostol al naţiunilor, nu se prezintă în această episto-lă ca apostol, ci se numeşte foarte simplu împreună cu colaboratorii săi, care l-au însoţit în a doua sa călătorie misionară. În alte epistole a fost necesar să sublinieze faptul că el era chemat de Dumnezeu să fie apostol. Sunt nouă epistole în care Pavel se prezintă ca apostol. În mod deosebit în Epistola către Galateni trebuia să menţioneze în mod clar că era un apostol şi ca atare putea să vorbească cu autoritate apostolică. Întotdeauna când credincioşii trebuiau să fie mustraţi sau când era vorba despre descoperiri fundamentale ale învăţăturii Noului Testament, găsim acest indiciu cu privire la apostolia lui Pavel.

Dar aici este cu totul altfel. În Tesalonic nu trebuia să corecteze, ci putea să laude ceea ce lucrase Duhul Sfânt în destinatarii scrisorii sale. Comportamentul său faţă de cei din Tesalonic este caracterizat prin apreciere, dragoste şi ataşament reciproc.Sila şi Timotei l-au însoţit pe apostol în prima sa călătorie misiona-ră în Europa şi au fost cu el în Tesalonic. Sila era ca şi Pavel un evreu, dar avea şi cetăţenie romană (a se vedea Fapte 16.37). Din mărturia dată despre el în Faptele Apostolilor deducem că era un bun însoţitor de drum. Mai târziu a fost şi colaborator al lui Petru, care l-a numit „fratele credincios“ (1 Petru 5.12).

Timotei ne este bine cunoscut ca şi colaborator al lui Pavel. El este numit de Pavel „copilul meu preaiubit“, de care a fost strâns legat până la sfârşitul vieţii. Şi în alte epistole, Timotei este amintit de către Pavel în cuvântul de salut (2 Corinteni, Filipeni, Coloseni).

Pavel îi numeşte pe destinatarii epistolei „adunarea tesalonicenilor care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos“. O astfel de adresare există într-o formă asemănătoare numai în a doua Epistolă către Tesaloniceni. Aici nu avem în primul rând gândul referitor la un singur Trup, cum este prezentat în Epistola către Efeseni. Acest ade-văr se pare că era foarte puţin sau chiar deloc cunoscut de către tesa-loniceni. Accentul este pus aici pe relaţia nouă în care au fost aduşi. Ei erau acum în legătură cu Dumnezeu Tatăl şi cu Domnul Isus Hristos. Această relaţie este o relaţie personală, dar poate fi savurată şi în comun. Adunarea este văzută aici ca familia lui Dumnezeu. Noi suntem copii ai lui Dumnezeu, şi aceasta înseamnă că Îl cunoaştem ca Tată prin Domnul Isus Hristos.

Relaţia cu Dumnezeu Tatăl pe de o parte şi Domnul Isus Hristos pe de altă parte ne aminteşte de slujba lui Ioan şi a lui Petru. Credincioşii sunt în „Dumnezeu Tatăl“. Adevărul acesta este amintit de Ioan: „V-am scris, copilaşilor, pentru că L-aţi cunoscut pe Tatăl“ (1 Ioan 2.13b). Acesta este un adevăr care se atribuie fiecărui credincios, chiar dacă a venit abia acum la credinţă. Noi suntem copii ai lui Dumnezeu, fiindcă am fost născuţi din Dumnezeu. Noi Îl cunoaştem ca pe un Tată care ne iubeşte şi Se îngrijeşte de noi. Noi putem să avem părtăşie cu El. Tesalonicenii se găseau în împrejurări dificile. Ei au fost prigoniţi şi strâmtoraţi. Ce încurajare într-o astfel de situaţie, când se aminteşte că deasupra lor stă un Dumnezeu Atotputernic care a devenit Tatăl lor!

Creştinul nu este unit numai cu Dumnezeu Tatăl, ci şi cu Domnul Isus Hristos. Aici este amintit titlul complet, amănunt care nu este fără importanţă. El este „Isus Hristos“ care odinioară a fost înjosit, dar acum a fost uns şi a fost aşezat de Dumnezeu peste toate lucrurile ca Fiu al Omului. El este şi Domnul. Ca Om glorificat poartă acest titlu. Dumnezeu L-a făcut Domn (Fapte 2.36). Ne găsim ca şi tesalonicenii în Împărăţia lui Dumnezeu şi avem părtăşie cu El ca Domnul nostru. În această epistolă, El este numit de aproximativ 25 de ori astfel. El este Mântuitorul nostru – ce har măreţ! –, dar El este şi Domnul nostru. El este Acela căruia noi Îi recunoaştem toate drepturile într-o lume care astăzi încă Îl leapădă. Lumea de azi, ca şi cea de atunci nu vrea să-L recunoască. Privilegiul nostru este să împărţim cu El aceas-tă lepădare şi să Îi recunoaştem drepturile Sale ca Domn. Dacă fa-cem acest lucru acum, odată vom împărăţi împreună cu El. Apostolul prezintă amănunţit lucrul acesta în cele două epistole.

Amintirea acestei legături strânse cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dom-nul Isus Hristos a îmbărbătat mult pe tesaloniceni. Unii dintre ei au fost păgâni înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu. Atunci, au slujit idolilor străini. Acum, Îl cunoşteau pe Dumnezeul adevărat şi erau în legătură cu El şi cu Fiul Său. Ce schimbare radicală!

Urarea este scurtă, dar bogată în conţinut: „Har vouă şi pace“. „Har“ (charis) era salutul folosit între păgâni. „Pace“ (şalom) era salu-tul folosit între iudei. Pavel leagă aceste două saluturi în unul singur, aşa încât putem vorbi despre un „salut creştin“.

Harul aduce mântuire oamenilor (Tit 2.11); el ne dă tot ce avem nevoie pe calea noastră (2 Corinteni 12.9). Harul este cel ce ne va fi adus la descoperirea Domnului Isus (1 Petru 1.13). Întreaga viaţă creş-tină este umplută de har. În contextul nostru nu este vorba despre harul mântuitor, ci despre harul care ne poartă zilnic. De aceea, Pavel le urează tesalonicenilor, ca şi nouă, să avem înmulţită această conştien-ţă a favorii nemeritate a lui Dumnezeu, cu care priveşte la copiii Săi.

La fel stau lucrurile şi cu pacea. Aici nu este vorba despre pacea cu Dumnezeu, pe care o posedă fiecare copil al lui Dumnezeu, ci este vorba despre pacea lui Dumnezeu, care este partea tuturor celor care se încred în Tatăl ceresc şi merg pe cale în ascultare de Domnul şi Mântuitorul lor. Savurarea practică a acestei păci ne este urată şi nouă. Poziţia noastră este „în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos“. Binecuvântarea noastră zilnică este savurarea harului şi a păcii pe calea noastră.