1 Samuel 6:13-21

Căile lui Dumnezeu pot fi în judecată, după cum tocmai am văzut, dar căile tainice Îl aduc întotdeauna în har în mijlocul poporului Său. Chivotul s-a suit la Bet-Șemeș fără ca Israel să-i fi simțit lipsa sau să-l fi dorit.

Ce obiect minunat este acest chivot al lui Yahve! El este în primul rând tronul lui Dumnezeu, prezența Lui în guvernare în mijlocul poporului Său. El este apoi caracterizat e capacul ispășirii, simbol al lucrării lui Hristos, locul unde se poate apropia un păcătos, fiind îndreptățit prin har și primit astfel. În fine, în ansamblul detaliilor sale, este imaginea persoanei lui Hristos. După cum chivotul purta în interior tablele legii, Hristos a spus: „Legea ta este în lăuntrul meu“. Asemenea chivotului mărturiei, Domnul a fost pe pământ martorul și expresia tuturor gândurilor lui Dumnezeu. După cum în vasul de aur care conținea mana, în El  – pâinea care a coborât din cer - găsim unirea dintre umanitatea perfectă și gloria divină. El este ispășitorul către care își îndreaptă fața heruvimii gloriei pentru a-L contempla, adumbrindu-L cu aripile lor. Chivotul era deci, în primul rând, imaginea lui Hristos Însuși, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului într-o singură persoană.

Cei din Bet-Șemeș s-au bucurat la vederea chivotului. Cum să nu se bucure când, după ce mult timp pierduseră din vedere perfecțiunile lui, se găseau din nou în contact cu Acela a cărui prezență aduce siguranța, mântuirea, sentimentul prezenței lui Dumnezeu și o frumusețe morală înaintea căreia se pleacă și îngerii admirând-o? De îndată ce a sosit chivotul a și început arderea-de-tot și leviții și-au reluat slujbele. Căpeteniile filistenilor au asistat la acea scenă și s-au întors; un asemenea spectacol le părea interesant, dar nu le atingea conștiința.

Dar bucuria adusă de har nu este totul, ci ea trebuie să se asocieze cu respectul și temerea, dacă omul este conștient că se află în prezența lui Dumnezeu. Dumnezeul harului judecă lucrarea fiecăruia. Dumnezeul harului este sfânt, iar oamenii din Bet-Șemeș par să fi uitat aceasta. Ei s-au uitat în chivotul Domnului abuzând de intimitatea în care, în har, Dumnezeu a vrut să li se înfățișeze. Acesta este un aspect important de reținut. Pentru că Isus a coborât pâna la noi, duhul nostru carnal este tentat să-L trateze ca pe un tovarăș care este la dispoziția noastră după bunul plac. Astăzi mulți se laudă că sunt familiari cu Isus și au fost scrise cărți care vor să spună că în aceasta constă spiritualitatea. Noi nu avem dreptul să-L numim fratele nostru, dar Lui nu-I este rușine să ne numească pe noi frați. Aceasta este diferența semnificativă. Care vor fi sentimentele mele dacă o persoană care deține o poziție înaltă arată condescendența de a se asocia cum mine, om de nimic, și nu îi este rușine de mine în public, când ar fi îndreptățit să mă disprețuiască? Dacă înțeleg această condescendență, atunci sentimentele mele vor fi de o profundă și smerită recunoștință, de un atașament și devotament nemărginit, de respect infinit pentru Acela care nu S-a temut să-Și compromită demnitatea ridicându-mă la nivelul Lui.

Această absență a temerii i-a făcut pe oamenii din Bet-Șemeș să se uite în chivot. Puține lucruri caracterizează mai bine epoca actuală ca acest duh profan: se cred capabili să deosebească ceea ce aparține firii omenești și ceea ce aparține naturii divine a Mântuitorului și să pătrundă aceste taine – este ca a privi în chivotul care cuprinde o tain cunoscută numai de Dumnezeu pentru că „nimeni nu-L cunoaște pe Fiul afară de Tatăl“. Aceasta conduce, în mod fatal, la a coborî umanitatea Lui la nivelul firii omenești păcătoase. Unii discută educația pe care a primit-o Isus în copilărie și școlile pe care le-ar fi frecventat pentru a învăța Scripturile, se discută și educația Lui științifică și opiniile mai mult sau mai puțin potrivite epocii respective, se discută realitatea ispitirii Sale și capacitatea Lui de a păcătui etc. Amintiți-vă, creștini profani, că Yahve i-a lovit pe cei din Bet-Șemeș. Dacă nu aveși grijă de gloria Domnului, atunci Dumnezeu va avea grijă și nu va permite cuiva să umble în chivotul Lui fără a fi pedepsit. Curând, în locul binecuvântărilor prezenței Sale, va trebui să învățați, sub loviturile judecății, că El nu va tolera pe cineva să se apropie de El fără a-și scoate încălțămintea din picioare.

Oamenii din Bet-Șemeș au spus: „Cine poate sta înaintea lui Yahve, acest Dumnezeu sfânt!“ (v. 20) Plătind un preț mare, au ajuns să cunoască sfințenia pe care o disprețuiseră. Dar, vai! în loc să se smerească, ei au avut același gând ca și filistenii, acela de a scăpa de acel oaspete care îi deranja: „De la noi la cine să se suie?“ Ei au spus celor din Chiriat-Iearim „Coborâți și suiți-l la voi“ (v. 21). Așa au pierdut toate binecuvântările pe care le aduce prezența Domnului. Alții au profitat și au înțeles cp trebuie să se sfințească pentru a păzi chivotul: „Şi oamenii din Chiriat-Iearim au venit şi au suit chivotul lui Yahve şi l-au adus în casa lui Abinadab pe deal şi au sfinţit pe Eleazar, fiul lui, ca să păzească chivotul lui Yahve“. Fie ca și noi să fim păzitori fideli ai chivotului Dumnezeului nostru.