1 Samuel 4:12-22

　　Planurile au fost dejucate. Prezenţa chivotului în mijlocul unui popor aflat într-o asemenea stare rea n-a împiedicat dezastrul. Chivotul este luat (vezi Psalmul 78.60, 61). Ce ruşine se aruncă asupra unui regiment când inamicul îi ia drapelul! Cu atât mai mult, ce ruşine a fost pentru poporul Israel când le-a fost luat însuşi tronul lui Dumnezeu! Cum pot celebra ei ziua ispăşirii (Levitic 16.14,15) în absenţa capacului ispăşirii, unde trebuia să fie stropit sângele? Şi, de asemenea, cum pot s-o facă fără urmaşii lui Aaron, care împlineau ceremonialul, când, în acelaşi timp, profeţia luase sfârşit? Hofni şi Fineas fuseseră omorâţi amândoi.Eli ar fi avut probabil un mijloc de a îndepărta pedeapsa divină aflată asupra lui Israel. Conform Deuteronom 21.18-21, ar fi trebuit să-şi scoată fiii înaintea poporului ca să fie omorâţi cu pietre din cauza purtării lor rele. Dar Eli nu avusese curajul necesar pentru a face aşa. Aşadar, acum nu numai Hofni şi Fineas au murit, ci şi treizeci şi patru de mii de oameni împreună cu ei. Iar chivotul sfânt, gloria lui Israel, a fost luat de la ei. Această ultimă ştire este cea care îl ucide pe bătrân. Chivotul era mai drag inimii lui decât propria familie şi acelaşi lucru este adevărat şi pentru nora lui. Punând copilului numele: I-Cabod («Nu este glorie» sau «Unde este gloria?»), ea pronunţă discursul funerar pentru poporul ei.