Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

1 Samuel 24:1-22 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

1 Samuel 24:1-22

  David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credinţei, „de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului“. Apoi îl vedem pe Saul „suflând încă ameninţare şi ucidere“ (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din întâmplare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: «Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron». Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe „unsul Domnului“, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: „nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor“. Vorbind despre această experienţă, David va spune: „... l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei“ (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i“ (Luca 23.34).Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.