1 Samuel 2:1-11

Conștiința cu privire la starea ei iremediabilă, zdrobirea și umilințele o pregătiseră pe Ana să primească harul pe care i-l da Dumnezeu dăruindu-i-l pe Samuel. Dar abia ce a ajuns să-l țină în brațele materne că a și trebuit să se despartă de el pentru a-l consacra lui Dumnezeu. Viața ei avea să fie mai singuratică decât înainte, și aceasta mai era și într-un timp când poporul se ruina în jurul ei. Cu toate acestea, Ana a fost umplută de o bucurie care s-a revărsat într-o cântare de biruință: „mi se veseleşte inima în Yahve … pentru că eu mă bucur în mântuirea Ta“ (v. 1). Este pentru că Dumnezeu i s-a revelat în har și că i se revela di nou slujitoarei Sale credincioase, care, după ce primise totul de la El, nu a păstrat nimic pentru sine ci I-a dat Lui totul. Lipsindu-se de fiul ei ea a înțeles mai bine ceea ce este Dumnezeu Însuși și a ajuns să prețuiască mai mult tot ceea ce este El pentru ea. La cererea lui Yahve, sacrificându-l pe Isaac, Avraam a avut o experiență asemănătoare. Abia după aceea Dumnezeu i-a revelat toată întinderea promisiunilor pe care i le făcuse și i le-a confirmat pentru sămânța lui (v. Gen. 22:15-18; Gal. 3:15-16).

Împreună cu bucuria, Ana a descoperit și puterea: „mi s-a înălțat cornul în Yahve“ (v. 1). Această putere „se desăvârșește în slăbiciune“ (2 Cor. 12:9). Lepădând tot ce era înălțat și avea un renume în Israel, Dumnezeu îi dă putere unei femei slabe, umilite și disprețuite. Această frumoasă cântare a Anei are ca punct de plecare experiențele ei personale dureroase deși ea merge mult mai departe. În această carte vedem că același fenomen se produce șa David, psalmii inspirați fiind rodul experiențelor sale, dar Duhul merge mult mai departe și se concentrează profetic asupra suferințelor și gloriilor lui Hristos, asupra persoanei Celui care este împlinirea tuturor promisiunilor, a tuturor căilor și a tuturor planurilor lui Dumnezeu.

Așa se cuvine să interpretăm cântarea Anei. Împrejurările în care s-a aflat ea personal sunt ca un fel de introducere pentru lucrurile care nu fuseseră descoperite încă, care până atunci fuseseră păstrate în planurile lui Dumnezeu.

Subiectul principal al cântării Anei, principiul important care ne este prezentat, este harul suveran și puterea lui Dumnezeu, care îl umilește pe cel mândru și pe acela care se încrede în carne și care îl ridică pe cel neputincios „pentru că stâlpii pământului sunt ai Domnului şi pe ei a aşezat El lumea“ (v. 8). Pe har și pe puterea Lui a întemeiat El ordinea lucrurilor create. Israel, nenorocit și decăzut, ca și o sărmană rămășiță credincioasă, aveau nevoie de acestea, trebuiau să învețe că totul depinde numai de El, că numai El poate păzi pașii sfinților Săi, poate să îi reducă la tăcere pe cei răi, poate nimici orice putere a omului, poate zdrobi toți adversarii și poate da putere Împăratului Său și înălța cornul Unsului Său¹ deoarece El intervine în favoarea lui Israel dându-I putere Hristosului Său. El nu dă putere poporului Său, ci Unsului Său. El îl ridică pe Împăratul de care depinde totul, în jurul căruia se rânduiesc toate, singurul mijloc de a menține relații cu poporul Său.

Să ne oprim asupra câtorva detalii ale acestei cântări. Versetul 1 celebrează mântuirea lui Yahve. Totul este numai har din partea Lui deoarece „harul aduce mântuirea“. Versetul 2 celebrează sfințenia lui Yahve. Credinciosul nu poate separa una de alta aceste două caracteristici; acela care L-a găsit pe Dumnezeu ca Mântuitor înțelege că „nimeni nu este sfânt ca Yahve“. Trebuie să fii sfânt pentru ca să fii al Lui și de aceea El ne sfințește pentru Sine. Deci, toată purtarea noastră trebuie să arate acest caracter.

Acest mare adevăr a fost descoperit la Paște: israeliții fuseseră adăpostiți prin sângele mielului, care a suferit judecata în locul lor.

Poporul și-a însușit acea jertfă mâncând mielul cu pâine fără aluat, care reprezenta simbolic firea omenească sfântă a lui Hristos. Din acel moment, timp de șapte zile trebuiau să țină sărbătoarea azimelor. După cum Acela care ăi chemase era sfânt, și ei trebuiau să fie sfinți în toată purtarea lor (v. 1 Pet. 1:15-16).

Versetul 3 este un avertisment adresat celor răi, Penina fiind un simbol ala acestora. Ei sunt înaintea lui Dumnezeu, care cunoaște totul și care cântărește faptele oamenilor.

De la versetul 4 la 8 vedem motivele pentru care cei credincioși ajuns sub disciplină: este pentru ca harul să iasă în evidență ridicându-i în glorie și ca să se manifeste caracterul dreptății, cei răi fiind răsplătiți. Acest har merge până la a da șapte copiii femeii sterile, număr desăvârșit, la care Ana nu a ajuns (v. 21) deoarece ea a avut șase copii. Binecuvântările promise nu vor ajunge niciodată să fie depline decât în gloria care este pregătită pentru Israelul restaurat.

Versetul 10, după cum am văzut deja, prezice venirea lui Mesia, a Împăratului cel adevărat: Dumnezeu va înălța cornul Unsului Său. Asocierea directă cu El – aceasta este puterea care îi este dată Anei în versetul 1: „mi s-a înălțat cornul în Yahve“.

1 Cântarea Mariei (Luca 1.16-56) are aceleași caracteristici. Această femeie smerită, ascunsă printre cei mici, deși făcea parte din familia lui David, preamărește harul și puterea Dumnezeului Mântuitor, care îl umilește pe cel mândru și care îi ridică pe cei mici și ia în mâna Lui cauza lui Israel.