1 Samuel 15

Tabloul succint al domniei lui Saul se încheie cu ultimul verset din capitolul 14. Capitolul despre care vom vorbi este ca o relatare deosebită, importantă prin conținutul ei, prezentând motivul pentru care Saul a fost lepădat definitiv. Iar această lepădare necesita introducerea lui David, împăratul după inima lui Dumnezeu.

Am văzut cum Saul reprezintă carnea care mărturisește a-I sluji lui Dumnezeu și se angajează în lucrarea Lui. Pentru a dovedi incapacitatea ei, începând din capitolul 9, Dumnezeu pus-o la încercare în mai multe feluri. Mai rămăsese o ultimă probă: ce avea să facă în conflictul împotriva lui Amalec carnea care pretindea a lucra pentru Dumnezeu?

Este scris (Deut. 25:17-19): „Adu-ţi aminte de ce ţi-a făcut Amalec pe drum, când aţi ieşit din Egipt, cum te-a întâmpinat pe drum şi a lovit spatele oştirii tale, pe toţi cei slabi rămaşi înapoia ta, când tu erai obosit şi trudit, şi nu s-a temut de Dumnezeu. Şi va fi aşa: când Yahve Dumnezeul tău îţi va da odihnă din partea tuturor vrăjmaşilor tăi de jur-împrejur, în ţara pe care ţi-o dă Yahve Dumnezeul tău de moştenire s-o stăpâneşti, să ştergi amintirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi!“

Cu toate greșelile lui Saul, Dumnezeu totuși făcuse ca Israel să aibă odihnă de jur împrejur. Sunase ceasul pentru Amalec, vrăjmașul crud și laș care îi ucidea pe cei din Israel rămași în urmă. Yahve jurase că războiul între El și Amalec avea să fie din generație în generație (Ex. 17:16). Oricine avea deci pe inimă gloria lui Dumnezeu și a poporului Său, Israel, trebuia atunci, fără a mai sta pe gânduri, să nimicească complet și să nu cruțe pe acela care a fost împotriva poporului pe drum, când ieșea din Egipt (v. 2-3). Potrivit profeției lui Balaam, „sfârșitul lui va fi pieirea“ (Num. 24:20). Fără-ndoială, Dumnezeu se putea folosi de el ca de o nuia pentru a pedepsi poporul neascultător (Num. 24:20), dar el rămânea vrăjmașul prin excelență, imagine simbolică a lui Satan, care, chiar de la începutul drumului prin pustiu, a căutat să se opună poporului lui Dumnezeu. Împotriva lui trebuie să lupte continuu creștinul chemat să stea tare opunându-se vicleniilor diavolului și să lupte împotriva puterilor spirituale ale răutății care sunt în locurile cerești (Ef. 6:11-12). În această luptă Israel a biruit odată, când, după ce a băut apă din stâncă - adică, în mod simbolic, a gustat din prezența Duhului Sfânt ce a venit după moartea lui Hristos -, sub conducerea lui Iosua, care Îl reprezintă pe Hristos, în puterea Duhului, a fost chemat să facă față acelui mare vrăjmaș. Va putea oare carnea să aibă din nou acest rol sau se va demonstra complet incapabilă?

La început ea a părut a fi capabilă. Saul a pornit la porunca lui Dumnezeu, punându-se în fruntea poporului și i-a despărțit pe cheniți, care se arătaseră prieteni ai poporului lui Dumnezeu (Jud. 4:11) și l-a lovit pe Amalec și tot poporul lui, dar nu a executat până la capăt ceea ce poruncise Yahve. Carnea nu va face niciodată aceasta. Ea nu știe să stea și să aștepte până la capăt atunci când Dumnezeu o invită la aceasta – dovadă cele șapte zile la Ghilgal (13:8) -, nici nu poate desfășura o activitate până la capăt – dovadă relatarea din acest capitol. Pentru Yahve, a nu executa complet ordinul este ca și a nu-l executa deloc. Dumnezeu declară: „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, pentru că s-a abătut din urma Mea şi n-a împlinit cuvintele Mele“ (v. 11).

A fost o mare întristare pentru Samuel. Chiar știind că acel om era lepădat, el a mijlocit pentru el toată noaptea. Samuel, după cum am remarcat deseori, se roagă și mijlocește mereu și pentru cei neascultători și pentru cei răi și pentru oricine. El a purtat doliu, s-a rugat, dar a ascultat; aceasta este caracteristica credinței, în contrast absolut cu purtarea lui Saul. Ni se spune: „Samuel s-a mâhnit foarte mult şi a strigat către Domnul toată noaptea. Şi Samuel s-a sculat de dimineaţă, ca să-l întâmpine pe Saul dimineaţa“. Acesta însă își luase un trofeu atribuindu-și victoria deoarece carnea, chiar și atunci când este angajată în lucrarea lui Dumnezeu, nu poate face această lucrare pentru El.

Saul i-a spus lui Samuel care venea în întâmpinarea lui: „Fii binecuvântat de Yahve! Am împlinit cuvântul lui Yahve“. Cum s-a grăbit să se laude! În v. 20 îl vedem scuzându-se, iar în v. 24 acuzându-se la fel de rapid. Această promptitudine este o marcă a lui. Dar Dumnezeu nu este satisfăcut doar de cuvinte: „Ce este atunci behăitul acesta de oi în urechile mele şi mugetul boilor pe care-l aud?“ a întrebat atunci Samuel (v. 14).

Saul, care tocmai spusese: „Am împlinit cuvântul lui Yahve“, s-a dezvinovățit învinuind poporul, deși el acționase în acord cu poporul (v. 9). „Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruţat ce era mai bun în turmă şi în cireadă, ca să jertfească lui Yahve, Dumnezeul tău, şi noi am nimicit pe celelalte“ (v. 15). În aceste câteva cuvinte vedem cum Saul s-a lăudat, i-a acuzat pe complicii lui și și-a colorat neascultarea lui cu numele de slujbă pentru Yahve. Ce orbire! Samuel l-a condamnat, dar mai înainte i-a reamintit cât era de modest la început, mic în proprii săi ochi; așa fusese el în mod natural, iar Dumnezeu l-a binecuvântat atunci. De ce se răzvrătise el împotriva poruncii lui Yahve? Saul a răspuns: „Am ascultat, în adevăr, de glasul lui Yahve şi am mers pe calea pe care m-a trimis Yahve şi am adus pe Agag, împăratul amaleciţilor, şi am nimicit pe amaleciţi. Dar poporul a luat din pradă oi şi boi, pârga lucrurilor date nimicirii, ca să jertfească lui Yahve, Dumnezeul tău, în Ghilgal“ (v. 20-21).

Pentru el jertfa era mai valoroasă decât ascultarea, dar „Îi plac lui Yahve arderile-de-tot şi jertfele, ca ascultarea de glasul lui Yahve? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luarea aminte decât grăsimea berbecilor. Pentru că răzvrătirea este ca şi păcatul ghicirii şi încăpăţânarea este ca nelegiuirea şi ca închinarea la idoli“ (v. 22-23). Iată un adevăr solemn: jertfa adusă fără ascultare nu este mai bună decât închinarea la idoli. Prima caracteristică a credinței este ascultarea. Pavel primise apostolatul „spre ascultarea credinței între toate națiunile“ (v. 1.5). Altfel, există multe lucruri pe care Dumnezeu le preferă în loc de sacrificii. „Bunătatea Îmi place, şi nu jertfa; şi cunoştinţa lui Dumnezeu, mai mult decât arderile-de-tot!“ (Osea 6.6). „Mergeţi dar şi învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, şi nu jertf㻓 (Mat. 9:13), le-a spus fariseilor Domnul.

Ascultarea este ceea ce-i caracterizează pe toți oamenii credinței începând de la Avraam, părintele credincioșilor, care „a ascultat fără să știe unde mergea“.

Și iată care a fost rezultatul neascultării lui Saul: „Pentru că ai lepădat cuvântul lui Yahve, şi El te-a lepădat ca împărat“ (v. 23). Altădată, la Ghilgal, Yahve îi spusese prin Samuel: „Împărăția ta nu va dura“ (v. 13:14), iar acum i-a dat lovitura finală: „Dumnezeu te-a lepădat“.

Cum a primit Saul această sentință? E și-a mărturisit păcatul, dar nu s-a smerit și nu s-a întristat, sperând că ar mai putea evita consecințele. „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca lui Yahve şi cuvintele tale, căci m-am temut de popor şi am ascultat de glasul lor“. Întotdeauna cu scuze, dar o uimitoare promptitudine în a mărturisi răul pe care îl negase cu câteva secunde mai înainte. Și în toate acestea nu era nici o mustrare de conștiință. Saul prefera să afirme că a fost laș înaintea poporului ca o circumstanță atenuantă, numai să recunoască păcatul ca fiind numai al lui. Ce diferență față de celălalt: „Am păcătuit împotriva lui Yahve,“ care a venit din conștiința lui David, afectată în urma căderii! Saul spera că așa avea să obțină iertarea și să fie restaurat. Dar era deja prea târziu; sentința era definitivă pentru că Dumnezeu este Dumnezeu și „Încrederea lui Israel nu va minți, nici nu-I va părea rău“. „Am păcătuit,“ a spus pentru a doua oară nenorocitul; „onorează-mă acum, te rog, înaintea bătrânilor poporului meu şi înaintea lui Israel“ (v. 30). Până la sfârșit el are în vedere numai propria lui persoană și reputația lui. Samuel l-a onorat, dar apoi l-a părăsit. Atâta timp cât Dumnezeu nu a executat încă sentința asupra puterilor pe care El le-a instaurat, noi trebuie să le recunoaștem.

„Saul s-a închinat înaintea lui Yahve,“ dar aceea nu a fost de nici un folos nici pentru Dumnezeu, nici pentru el. De atunci, sentința lui Dumnezeu împotriva lui amalec i-a fost încredințată lui Samuel: el a fost acela care l-a tăiat în bucăți pe Agag, după care s-a întors la Rama, casa tatălui său, care pentru el a ajuns locul plânsetelor și doliului. Saul s-a întors la el acasă și de atunci a fost complet despărțit de profet.