1 Samuel 14:23-34

　　Deruta filistenilor este totală. Poporul s-a strâns la Saul pentru a-i urmări şi a-i tăia în bucăţi. Totuşi, israeliţii nu sunt înflăcăraţi de aceeaşi energie pe care Ghedeon şi însoţitorii lui o arătaseră în împrejurări similare. Aceştia din urmă merseseră după Madian „obosiţi, totuşi urmărind“ mereu pe vrăjmaş, pentru că fuseseră învioraţi înainte de a porni la luptă (Judecători 7.6; 8.4). Aici, din contră, Saul a interzis poporului o zi întreagă să se învioreze mâncând, în pofida misiunii arzătoare care le stătea înainte. Interdicţia legală, rod al imaginaţiei, ne duce cu gândul la atât de multe alte invenţii omeneşti în materie de religie! În cazul acesta, ea nu a adus decât consecinţe neplăcute: Pe de o parte, înfrângerea filistenilor este mai puţin completă decât dacă s-ar fi realizat cu o armată în putere. Pe de altă parte, vine seara, când poporul are, în sfârşit, libertatea să mănânce, dar sunt atât de presaţi de foame, încât sacrifică animalele într-un fel în care carnea se consumă cu sânge, comiţând astfel un păcat de moarte (Levitic 17.10-14). Oare nu era cu mult mai grav să nu asculte de Domnul decât să încalce ordinul firesc (carnal) al lui Saul?