1 Samuel 11

Abia a fost instaurată împărăția că intră în scenă Nahaș amonitul, vrăjmașul temut al lui Israel, dar nu marele vrăjmaș din interior, care erau filistenii, stabiliți în țara lui Dumnezeu, despre care Yahve spusese: „Saul va salva pe poporul Meu din mâna filistenilor“ (v. 9:16). Pentru a evita lupta, oamenii din Iabes din Gallad au propus un acord cu vrăjmașul prin care ei să le fie robi. La această propunere a lor, Nahaș a răspuns numai cu dispreț: aceasta este tot ce putem obține în urma concesiilor lașe făcute lumii și a lipsei de credință. Oamenii din Iabes nu s-au gândit la eliberatorul pe care avea să li-l dea Dumnezeu pentru că poporul nu îl recunoscuse pe Saul decât în lucrurile pe care le acceptă carnea: frumusețea exterioară și calitățile naturale.

Mesagerii din Iabes au anunțat semințiilor situația extremă în care ajunsese cetatea lor, ocazie ca Saul să fie la post. „Şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste Saul când a auzit aceste cuvinte şi mânia lui s-a aprins foarte tare“ (v. 6). Este un aspect foarte serios pe care trebuie să-l avem în vedere: fără o lucrare în conștiință, Duhul lui Dumnezeu lucrând cu putere nu-l mântuiește pe om, Sub influența Duhului lui Dumnezeu „i-a dat altă inimă“ (v. 10:9) și a ajuns să fie un alt om, dar, mai târziu, când s-a manifestat inima lui naturală, Saul a fost mustrat. Toate calitățile naturale și chiar și un dar de profeție conferite de Duhul nu au făcut din el un om al lui Dumnezeu. Balaam și Iuda sunt exemple îngrozitoare; Samson, deși starea lui lasă loc la unele îndoieli, permite să facem aceleași remarci; tot așa și robul nefolositor din parabola din evanghelia după Matei 25:30.

Saul a fost deci stăpânit de Duhul lui Dumnezeu, dar sunt înclinat să cred că mânia cărnii era o notă a stării sale personale. El a amenințat în loc să câștige încrederea și să facă apel la credință: „Aşa se va face boilor oricăruia nu iese după Saul şi după Samuel“ (v. 7).

Cum-necum, „frica lui Yahve a căzut asupra poporului“. Iabesul a fost salvat; Samuel a reînnoit împărăția care fusese deja stabilită în cap. 10, dar care cu această ocazie și-a probat calitățile. Această reînnoire a trebuit să se facă la Ghilgal (v. 14), locul circumciziei, unde a fost terminată carnea. Sub aspect moral, Saul nu a avut nici un rol în aceasta. După porunca lui Samuel din cap. 10:8, credința lui Saul a trebuit să fie pusă la-ncercare mai târziu la Ghilgal. Saul s-a arătat generos și chiar a recunoscut mâna lui Yahve în eliberarea care a fost acordată poporului (v. 13). Astfel, în condescendența Sa față de omul natural, Dumnezeu a fost cu el și a dat cărnii mijloacele necesare pentru a umbla în prezența Lui.

În acest capitol (11:11-12) vedem cum poporul îi deosebește pe adevărații credincioși, cărora Dumnezeu le mișcase inima (10:26) și de fiii lui Belial (10:27). Poporul nu era cuprins nici într-o categorie, nici în cealaltă deoarece se făcea nevăzut în zilele când inima era pusă la-ncercare, însă striga tare pentru Saul și împotriva fiilor lui Belial (v. 12) când vedeau că era de folos să fie alături de împărat. Poporul în ansamblu nu a fost niciodată alături de Saul când a fost disprețuit (10:27), nici alături de David când a fost respins, după cum vom vedea mai târziu. Nici astăzi nu este altfel și chiar și în mileniu națiunile neconvertite nu se vor supune lui Hristos decât pentru că aceasta este profitabil pentru ele.