1 Samuel - Capitolul 1

Ana se remarcă prin faptul că are caracterul credinciosului din orice epocă. Numele ei înseamnă „har“, dar înainte de a se potrivi cu acest nume, ea reprezintă carnea incapabilă să aducă rod pentru Dumnezeu. Întotdeauna începutul trebuie să fie așa. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că omul natural are două caracteristici: răutate și incapacitate, iar legea nu are alt rost decât aceea de a-l convinge pe om de acestea. Dar este mult mai ușor să ne mărturisim vina decât să admitem neputința noastră deoarece mărturisirea neputinței cărnii ne umilește tare mult. Ana simțea aceasta, dar încercarea ei nu se rezuma numai la atât, ci, asemenea Sarei odinioară, ea era ținta urii și disprețului soției carnale, care prospera, pentru că Penina avea copii pe când ana nu avea nici unul, iar ura Peninei era cu atât mai mare cu cât era mai mare iubirea soțului lor pentru cea nenorocită și sterilă.

Sărmana Ana era plină de amărăciune și plângea mult. Îi rămânea numai o singură resursă: să-și aducă necazul înaintea lui Yahve. Numai inima lui Dumenzeu putea răspunde în har, așa că ea s-a prezentat înaintea Lui la Șilo. Acolo o aștepta o nouă încercare: ea a avut de întâmpinat lipsa de înțelegere a conducătorului spiritual al poporului, care a confundat lucrarea Duhului lui Dumnezeu cu cea a cărnii, crezând că ea era beată când ea era tulburată. Ce suferință! În propria ei persoană nu avea nici o resursă, inima lumii îi era ostilă iar cei care poartă numele lui Yahve o judecă și nu o înțeleg! Cum să mănânce și să bea și să se bucure când unica dorință a sufletului ei nu a primit răspuns? Ea nu ținea să aibă acel fiu pentru e însăși ci era dispusă să-l dea „lui Yahve în toate zilele vieții lui“ făcându-l nazireu pentru Dumnezeu. Ceea ce îi trebuia era o marcă a favorii lui Dumnezeu, „harul“. Oare în zadar îi fusese dat ei acel nume, ea fiind sterilă? Îi rămânea numai harul și la acest punct trebuia să ajungă.

Eli, fiind totuși un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, avea conștiința destul de sensibilă pentru ca să primească cuvântul adevărului și să-și corecteze prima impresie, binecuvântând-o pe Ana din partea lui Dumnezeu: „Mergi în pace şi Dumnezeul lui Israel să-ţi împlinească cererea pe care I-ai făcut-o“ (v. 17).

Imediat credința Anei și-a însușit harul, înainte să fi văzut efectele lui. Ea „a mers pe drumul ei şi a mâncat şi faţa ei n-a mai fost tristă“ (v. 18). Această încredere a credinței a fost îndeajuns pentru a-i întări inima și a o umple de o bucurie care s-a manifestat înaintea tuturor.

Ea este acum plină de recunoștință și nu-i este îndeajuns că a găsit bucuria și odihna după neliniște. Ce-I va oferi ea lui Dumnezeu pentru o atât de mare binefacere? Ceea ce Îi promisese în versetul 11: o consacrare completă a fiului ei, o separare adevărată pentru El. Primind răspuns prin aceea că i-a fost dat Samuel, ea nu și-a retras oferta: „să se înfăţişeze înaintea lui Yahve şi să rămână acolo pentru totdeauna“ (v. 23). Această smerită soție a levitului a adus domnului o jertfă valoroasă „trei tauri tineri, o efă de făină și un burduf de vin,“ dar aceasta nu este nimic pe lângă faptul că-l dădea pe Samuel. Ea s-a despărțit de fiul ei, dat de Dumnezeu însuși, de acela pe care-l ceruse de la Dumnezeu, arătând astfel că pentru ea Dumnezeu era mai de preț decât acel fiu pe care-l dorise mult.

Să avem și noi o asemenea credință! Pentru ca să se arate credința noastră, Dumnezeu ne pune inimile la încercare. Ca și pentru Ana, această încercare nu va fi la început aducătoare de bucurie, ci de amărăciune și tristețe, dar mai apoi ea va da celor rodul plăcut al dreptății celor exersați astfel.