1 Petru 2:13-25

Creştinul este invitat să respecte ordinea stabilită, nu «de teama jandarmului», ci pentru cel mai măreţ motiv care poate acţiona asupra inimii lui: dragostea Domnului (v. 13; Ioan 15.10). Noi suntem robi ai lui Dumnezeu (v. 16b) şi El ne dictează atitudinile faţă de fiecare. Toţi stăpânii sunt departe de a fi «buni şi blânzi»; aceasta ne necăjeşte, dar mărturia noastră va avea mai multă forţă şi avânt înaintea acestora. Nedreptatea, insulta şi toate formele de întristare sunt pentru copilul lui Dumnezeu ocazii de a-L glorifica pe Dumnezeu. Cineva a mers înaintea noastră pe această cale; Acela a fost Omul durerilor. Sigur că, în lucrarea de ispăşire, Hristos n-a avut şi nici nu va avea vreodată tovarăşi, nici imitatori. El – şi numai El – „a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn“ (v. 24). Din contră, în umblarea Lui dreaptă (şi, în consecinţă, în suferinţă), El este Modelul nostru perfect (1 Ioan 2.6). Împotrivirea şi perversitatea oamenilor nu au făcut altceva decât să scoată în evidenţă răbdarea Lui, blândeţea Lui, smerenia şi înţelepciunea Lui şi deplina Lui încredere în Dumnezeu…: urme binecuvântate pe care suntem chemaţi să călcăm şi noi. Astfel, vom împlini ultimul îndemn dat de Domnul lui Petru: „Tu vino după Mine!“ (Ioan 21.22b).