1 Ioan 3:1-12

Ceea ce constituie, într-o familie normală, legătura dintre membrii ei este dragostea. Copiii o primesc şi o învaţă de la părinţii lor, apoi o imită şi o realizează între ei. Este o imagine ştearsă a dragostei pe care ne-a dăruit-o Tatăl, numindu-ne copii ai Săi! Această dragoste nu suntem chemaţi s-o înţelegem, ci s-o vedem (v. 1) şi, constatând-o, să-i răspundem.Din versetul 9, unii credincioşi ar putea deduce că nu au viaţa de la Dumnezeu, pentru că li se întâmplă să păcătuiască (vezi cap. 5.18). Dar să înţelegem bine că adevăratul «eu» al creştinului este omul cel nou, şi acesta nu poate păcătui.Împărţirea omenirii între copii ai lui Dumnezeu şi copii ai diavolului este stabilită în modul absolut prin versetele 7-12 (comp. cu Ioan 8.44). Astăzi, în multe medii religioase, această diferenţă nu este cunoscută. Că sunt creştini mai mult sau mai puţin practicanţi, aceasta este recunoscut. Dar că unii se declară salvaţi, în timp ce alţii ar fi pierduţi, aceasta îi taxează de orgoliu şi de îngustime pe cei care s-au pus la adăpost. Neînţelegerea lumii, care poate merge până la ură, ne dă ocazia ca aici, pe pământ, să semănăm puţin cu Isus (v. 1b; Ioan 16.1-3). Curând vom fi asemenea Lui, în glorie, şi Îl vom vedea cum este (v. 2).