1 Ioan 2:12-19

Pavel îi priveşte pe creştini ca formând Adunarea lui Dumnezeu. Pentru Petru, ei constituie poporul Său ceresc şi turma Lui. Pentru Ioan, ei sunt membri ai familiei Sale, uniţi prin aceeaşi viaţă primită de la Tatăl. În general, într-o familie, fraţii şi surorile au vârste şi stadii de dezvoltare diferite, chiar dacă relaţia şi partea de moştenire a ultimului născut sunt aceleaşi ca şi ale fiului de douăzeci de ani. Aşa este şi în familia lui Dumnezeu. În ea se intră prin naşterea din nou (Ioan 3.3), după care urmează, în mod normal, o creştere spirituală. Copilaşul, care ştia numai să-şi recunoască Tatăl (comp. cu Galateni 4.6; Romani 8.15-17), trece la stadiul tinereţii şi al luptelor. Aceste lupte au ca miză inima lui: va fi ea pentru Tatăl, sau pentru lume? Pofta cărnii, cea a ochilor şi lăudăroşia vieţii sunt cele trei chei pe care le foloseşte cel rău pentru a introduce lumea în orice inimă în care găseşte loc.În final, tânărul devine, sau trebuie să devină, un tată, având o experienţă personală cu Hristos.Şi tocmai copilaşilor, apostolul le scrie cel mai mult, pentru că, prin lipsa lor de experienţă, sunt cei mai expuşi la „orice vânt de învăţătură“. Să fim atenţi să nu rămânem copilaşi tot restul vieţii (Efeseni 4.14).