1 Împărați 7:1-12 - Casele lui Solomon

„Şi Solomon şi-a construit casa lui în treisprezece ani şi şi-a terminat toată casa“ (v. 1). I-au trebuit lui Solomon șapte ani pentru a construi casa lui Yahve. Vedem câtă sârguință a avut în această lucrare. Lui Irod i-au trebuit patruzeci și șase de ani pentru a construi templul (Ioan 2:20). Slujirea lui Yahve avea prioritate maximă în inima împăratului la începutul carierei sale. Pentru casa lui, cu siguranță mai puțin importantă decât templul, au trebuit treisprezece ani de lucru.

Pasajul pe care îl studiem ne spune despre trei case diferite.

Prima este cea numită „casa lui“, aceea unde locuia, domiciliul lui. Despre aceasta ni se spun puține lucruri, doar că în „casa pădurii Libanului“ era caracterizată de pridvorul tronului și că această casă avea, după poarta de acces (v. 6), o „altă curte înăuntru“, a cărei lucrătură era de același fel (v. 8). Nu aceasta era casa în care judeca Solomon, ci el locuia acolo. Aceasta ne este prezentată într-un mod întrucâtva misterios. Este o casă intimă, dar ea este menționată imediat după templu. Dumnezeu locuia în templu și acolo avea mai multe locașuri pentru ai Săi. Templul era casa Tatălui. Casa pe care o vedem aici este casa Fiului (1 Cron. 17:13). Dacă căutăm analogul din Noul testament, gândurile ni se duc imediat la Biserică, despre care El a spus: „Pe această stâncă voi zidi adunarea Mea“.

Biserica așa cum o cunoaștem nu era revelată în Vechiul Testament. Era un mister care nu putea fi cunoscut decât după învierea Domnului. Cu toate acestea, nimic din Vechiul Testament nu contrazice revelațiile ulterioare, ci, dimpotrivă, s-ar părea că uneori poziția Bisericii a fost rezervată anticipat, pentru ca aceasta să fie introdusă la momentul potrivit. Anumite imagini simbolice depășesc relațiile iudaice și prezic ceva mult mai intim. Să ne amintim doar de relații dintre Adam și Eva, de Rebeca și Isaac, de Abugail și David. Să ne amintim mai ales de adunarea din Psalmul 22 menționată în Evrei 2:12. Să zăbovim un pic la această casă a lui Solomon, ale cărei glorii le prezintă Noul Testament.

Domnia milenară a lui Hristos va fi caracterizată nu numai de relațiile Lui cu poporul Său și cu națiunile, ci și de intimitatea glorioasă a Bisericii cu El. Ea va fi Mireasa, soția Mielului, dar, repetăm, pasajul nostru nu merge până acolo și vorbește despre aceste lucruri într-un mod neclar și misterios.

Nu tot așa este cu casa „pădurea Libanului“ (v. 2-7). Acest nume amintește de-o parte de modul în care a fost construită și, poate, pe de altă parte, de aspectul ei arhitectural. Era construită din lemn de cedru și prezenta peste tot, atât la interior cât și la exterior, coloane de cedru, care, dispuse ăn rânduri lungi, probabil creau impresia unei păduri impunătoare.

Pe de altă parte, ă acest nume putem vedea o frumoasă imagine a acestei domnii glorioase. Libanul era spre Tir și chiar aparținea de Tir. Exista deci o relație între această casă și națiunile supuse marelui împărat. Acolo era sediul lui Solomon ca suveran și judecător al națiunilor și al poporului său.

Casa pădurea Libanului era lungă de o sută de coți (cu patruzeci mai mult decât templul), cincizeci de coți lățime și treizeci înălțime. Ea era susținută de patru rânduri de coloane. Pe fiecare din cele două fețe laterale erau trei rânduri de coloane dispuse câte cincisprezece, rânduri de camere suprapuse, pare-se pe trei etaje, ca și cele ale templului. Ferestrele lor erau una în dreptul celeilalte, adică putem gândi că unele erau spre exterior, iar altele spre interiorul edificiului, având vedere spre portic. Deasupra camerelor se găsea o acoperitoare de cedru, care constituia acoperișul, acoperind și centrul edificiului, care susținea acest acoperiș prin patru rânduri de coloane. Centrul însuși era compus din două porticuri, mai întâi porticul cu coloane, numit astfel datorită celor șase rânduri de coloane laterale și cele patru care se ridicau în mijlocul porticului. Porticul era porticul tronului sau al judecății, urmând celui de mai înainte și ocupând fondul edificiului. Dincolo de acest portic se ridica tronul minunat, saupra căruia vom reveni mai târziu.

În fața porticului cu coloane era un portic de intrare, ale cărui dimensiuni nu ne sunt date. Și acesta era împodobit cu o colonadă și avea un peron prin intermediul căruia se intra în casă. Ne putem reprezenta cu ușurință măreția acestei construcții. Privirea pătrundea în partea centrală printr-o pădure de coloane de cedru până la cel de-al doilea portic, dincolo de care se ridica tronul de aur și de fildeș lucrat într-un mod minunat, pe care putea fi contemplat împăratul glorios, Solomon, cel pașnic, Iedidia, preaiubitul lui Yahve, acela a cărui înțelepciune nu a fost depășită niciodată, împăratul cel drept și care face dreptate.

Această casă, în care erau peste tot coloane, era în contrast cu templul care nu avea nici o coloană cu excepția lui Iachin și Boaz la intrarea în casă, după cum vom vedea mai târziu. Sau, cel puțin, nu este menționată nici o coloană, nici în locul sfânt, nici în locul preasfânt. Casa lui Dumnezeu se susține singură și nu are nevoie de nici un sprijin, în stabilitate perfectă. Gloria lui Dumnezeu își este suficientă sieși, numai că Dumnezeu Tatăl îi asociază la aceasta pe copiii Săi și le dă o locuință la El. Nu tot așa va fi cu domnia lui Hristos asupra națiunilor. Sfinții vor fi chemați să fie părtași la ea, să judece lumea împreună cu Hristos (1 Cor. 6:2); Ps. 2:9; Apoc. 2:26-27). Domnul va avea tovarăși ai guvernării Sale, care vor locui întotdeauna alături de împărat, ca odinioară tovarășii lui Solomon în casa pădurii Libanului, în timp ce Yahve îi avea pe preoții care locuiau cu El în templu.

A treia casă este cea a soției dintre națiuni, fiica lui Faraon. Despre ea nu prea se spune mai mult decât despre casa în care locuia împăratul. Știm numai că a fost construită pe planul porticului casei Libanului. Am spus mai înainte că unirea lui Solomon cu fiica lui Faraon nu prefigura relațiile Domnului cu Biserica, ci ale celor dintre națiuni, altădată asupritori ai poporului lui Dumnezeu, cu Mesia. Această unire, fără-ndoială, nu are aceeași intimitate ca aceea a lui Mesia cu Israel, cu atât mai mult nu poate di comparată cu aceea dintre Isus și Biserică.

Versetele 9-12 leagă gloria acestor case de aceea a templului și de porticul interior și cel exterior. Acelașii fel de pietre scumpe au fost folosite la toate cele trei construcții. Temeliile erau la fel. Nu era folosit nici un element care să nu corespundă caracterului lui Yahve și celui al lui Solomon.

Aceste trei case și templul ne prezintă o imagine a ceea ce va caracteriza domnia glorioasă a fiului lui Dumnezeu, a Fiului omului și a Fiului lui David. Vom găsi o sferă cerească, casa Tatălui, unde un popor de preoți va locui împreună cu El – o Adunare glorioasă, casa fiului, locuința Lui intimă cu soția Lui. Va fi o sferă pământească, o soție dintre națiuni, părtașă la binecuvântările legământului – o guvernare asupra tuturor națiunilor supuse sub sceptrul marelui împărat –, ca să nu mai vorbim de Israel, atât de mult timp respins din cauza infidelității, primit acum în har, potrivit legământului cel nou, ca soția iudaică preaiubită, centrul guvernării pământești a lui Mesia.