1 Împărați 5 - Hiram. Pregătirile pentru templu

După ce a descris ordinea interioară a împărăției lui Solomon și toată înțelepciunea cu care o conducea, Duhul Sfânt ne aduce la ceea ce, prin excelență, caracteriza acea împărăție, la templul lui Yahve. David nu a putut construi el acea casă deoarece trebuia să fie pace stabilă (v. 3) pentru ca Yahve să poată avea locuința definitivă în mijlocul poporului Său. Atât timp cât poporul fusese în pustiu, Yahve se asociase stării lor de călători prin cort. Apoi au urmat războaiele din Canaan sub Iosua și judecători, care nu au încetat odată cu domnia lui David. Dumnezeu nu poate avea un loc de odihnă acolo unde este război. Prima condiție ca El să aibă locuința Lui definitivă cu poporul Său în Canaan este să fie pace. La fel este și pentru Biserică sub aspect spiritual. Atunci când este anunțată „vestea cea bună a păcii“, casa lui Dumnezeu, este zidit templul sfânt al Domnului și lucrarea continuă până la odihna deplină în glorie.

Sub Solomon această pace era exterioară și materială, ca să spunem așa. Yahve i-a dat pace din toate părțile (v. 4). Binecuvântările care umpleau împărăția lui erau tot binecuvântări materiale. Toate lucrurile plăcute de pe pământ i se aduceau și acestea contribuiau la gloria lui Yahve, care îl așezase pe tronul lui.

Împăratul Tirului este primul menționat că a venit să ofere serviciile sale împărăției care se năștea. În Cuvânt, Tirul este o imagine a lumii cu toate bogățiile ei și lucrurile ei de dorit. În Ezechiel 27 vedem ce era Tirul din antichitate, al cărui comerț se întindea pe tot pământul și spre care curgeau, din toate părțile, resurse din toată lumea. Lemn prețios pe care sidonienii îl prelucrau cu măiestrie, fildeș și abanos, in subțire, lână albă, broderii, albastru și purpură, argint, fier, cositor, plumb, aramă, carbunculi, corali, rubine și tot felul de pietre prețioase, aur în cantități imense, mateloți pentru a conduce flotele, înțelepți pentru a dirija și utiliza resursele, așa era, în câteva cuvinte, bogăția Titului. Tot ce-și putea dori inima omului putea să-și procure de acolo.

În timpul lui Solomon, Tirul nu ajunsese încă să aibă acel orgoliu care divinizează inteligența omului, orgoliu pe care îl judecă Isaia, dar mai ales Ezechiel. Hiram, prieten al lui David, mai domnea încă asupra acelui popor. El a venit de bunăvoie pentru a-și oferi serviciile tatălui lui Solomon și lucrătorii lui îi construiseră o casă (2 Sam. 5:11). Aceeași bunăvoință l-a făcut să trimită slujitori dintre ai săi la fiul lui David deoarece îi iubise pe tatăl (v. 1). Cum să nu fie primit de împăratul gloriei când întotdeauna l-a iubit pe împăratul harului?

Solomon i-a împărtășit lui Hiram planurile lui, care nu erau rodul voinței proprii. El a luat hotărârea de a zidi casa lui Yahve pentru că Dumnezeu pronunțase acel cuvânt, comunicându-i anticipat lui David voința Sa (v. 5). Acesta este caracterul adevăratelor decizii ale credinței: credința ia o decizie pentru că Dumnezeu a hotărât așa. Acesta este un aspect extrem de important. Deseori noi cunoaștem dinainte voia lui Dumnezeu, dar, în loc să spunem : „Am hotărât“ să o fac, căutăm pretexte și motive întemeiate pentru a evita să o împlinim sau să nu o facem din toată inima. Alteori hotărârile noastre au ca motive voința proprie și ne conduc la dezamăgiri amare.

După cum am spus, domnia lui Solomon este caracterizată de glorie pământească la care contribuie toate resursele naturale pe care le poate furniza întreaga lume. Dar această glorie trebuia să fie spre gloria lui Dumnezeu și El trebuia să aibă în mijlocul poporului un templu care să preamărească sfințenia și măreția Lui. Așa va vi și în timpul domniei glorioase a lui Mesia.

Vom vedea mai departe cum Solomon, împăratul sub responsabilitate, nu s-a mulțumit cu ceea ce i-a fost oferit de Yahve, ci că, mai târziu, a căutat să fie mare pentru sine însuși și că a trebuit să suporte consecințele pentru aceasta.

Hiram s-a bucurat mult când a auzit cuvintele lui Solomon și s-a simțit onorat să poată contribui prin serviciile sale la gloria Dumnezeului lui Israel. Acest împărat dintre națiuni a spus: „Binecuvântat să fie astăzi Yahve“ (v. 7). El îl lua pe Dumnezeul lui Solomon ca Dumnezeul său și îi mulțumea că îi dăduse lui David un fiu care să domnească peste poporul Lui. Afecțiunea pentru David, împăratul respins, l-a făcut să îl prețuiască pe împăratul gloriei, să prețuiască gloria lui Dumnezeu însuși și să aibă afecțiune față de poporul lui Dumnezeu.

Rodul unei inimi fericite este un devotament total în slujba pentru Hristos: „Voi împlini toată dorința ta“ (v. 8). Dar, la urma urmei, ce este oare slujba pe care a făcut-o Hiram în comparație cu ceea ce a făcut Solomon pentru el? Uneori ceea ce facem pentru Domnul pare a fi măreț. Nu era ceva neînsemnat tăierea cedrilor din Liban și transportul lor, numai că Solomon a folosit și alte elemente pentru construirea templului în afară de cedrii și chiparoșii de la Hiram. Pietrele scumpe și aurul care acoperea totul sunt mult mai importante pentru temelia și pentru gloria clădirii decât produsele din Liban. Cu toate acestea, Solomon a împlinit dorința lui Hiram deoarece aceasta a împlinit dorința lui Solomon (v. 9-10), iar ceea ce dorea Hiram era hrană pentru casa lui. Domnul putea să Se lipsească de noi, dar nu a vrut; el știe că folosindu-ne în slujba Lui ne dă bucurie inimii și ne dă binecuvântare. Noi însă nu putem fără El. El este Acela care ne dă viața, hrana, puterea și creșterea. Hrana pentru țara lui Hiram, grâul cu care făceau comerț negustorii lui, provenea din Palestina (v. Ezec. 27:17). Țara lui Yahve este aceea care ne furnizează ceea ce este necesar pentru existența noastră. Și Hiram depindea de Solomon pentru a da pâine casei sale (v. 9). Și ce abundență a fost de atunci pentru slujitorii împăratului Tirului! Patru milioane opt sute de mii de litri de grâu pe an! Puteau avea cedri și chiparoși și să fie muritori de foame. Cu siguranță nu mureau de foame punând acele lucruri în slujba lui Solomon.

Pacea caracterizează această scenă. Hiram și Solomon au făcut un legământ de pace (v. 12).

„Și Yahve i-a dat lui Solomon înțelepciunea, cum îi zisese“ (v. 12). El a primise înțelepciunea (z:6) pentru curățirea împărăției prin judecată; apoi (3:12) pentru a avea discernământ pentru a guverna poporul Lui; apoi (4:29) pentru purtarea lui și pentru ca să învețe națiunile, popoarele și împărații pământului; și, în sfârșit, pentru construirea templului, marea lucrare care trebuia să caracterizeze domnia lui glorioasă.

În v. 13-18 asistăm la organizarea lucrărilor pregătitoare pentru construirea templului. Fiecare este folosit după capacitățile lui. Înțelepciunea lui Solomon a rânduit totul. Lucrătorii lui i-au ajutat pe cei ai lui Hiram la lemnul de construcție, la purtarea poverilor și tăierea pietrelor la munte. Ghibliții au avut și ei partea lor. Ei sunt menționați în Ezechiel (27:9) ca oameni pricepuți să repare spărturile Tirului reprezentat ca o navă măreață care navighează pe mări.

Primul lucru pe care l-a făcut Solomon a fost că a transportat „pietre mari, pietre de preţ, pietre cioplite, ca să facă temelia casei“. În primul rând era necesar ca, pentru templul lui Dumnezeu, să fie pusă o temelie de mare preț și de o trăinicie care să reziste la orice încercare. Aceasta a făcut Dumnezeu și pentru casa Lui spirituală. Temelia este Hristos, piatra din capul unghiului: temeliile sunt toate adevărurile cu privire la Hristos și la lucrarea Lui, așa cum sunt ele prezentate de apostoli și de profeți. Sunt pietre mari, pietre de mare preț, Nu se poate să renunți la vreuna fără a compromite sau a șubrezi tot edificiul. Înțelepciunea lui Solomon înțelesese bine aceasta și a pregătit pietrele cioplite cu care trebuia să fie zidită casa lui Dumnezeu.