1 Împărați 21:15-29

　　Asemeni lui Ahab, care îşi însuşeşte printr-o crimă moştenirea lui Nabot, omul s-a debarasat de Hristos, comportându-se ca şi cum lumea îi aparţine. Ahab este un exemplu tipic al omului care doreşte întotdeauna ceea ce nu are. Copleşit cu bogăţii, tot ceea ce-l interesa mai mult era via vecinului său. Inima firească este încontinuu nesatisfăcută.Minciuna şi uciderea l-au pus pe împărat în posesia obiectului dorinţei sale. Iată-l că se ridică şi coboară, cu inima veselă, să-şi vadă noua sa proprietate. Dar toată plăcerea îi dispare brusc! Cineva, pe care nu-l cunoaşte chiar foarte bine, îl aşteaptă în via lui Nabot. Este Ilie! Dumnezeu i-a dat misiunea să-l anunţe pe împărat cu privire la pedeapsa dezastruoasă care-l aşteaptă.Apoi, pentru prima dată, Ahab dă semne că se smereşte. El cunoaşte din experienţa predecesorilor săi că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Oare purtarea lui de acum semnifică „o pocăinţă spre mântuire“ (2 Corinteni 7.10)? Nu, după cum ne va arăta în continuare istoria lui. Întotdeauna după roade se judecă adevărata pocăinţă. Cu toate acestea, Dumnezeu, atent la orice semn de întoarcere, ţine cont de atitudinea lui Ahab, suspendându-i temporar pedeapsa (Ezechiel 33.11).