1 Împărați 21:1-14

　　Ahab ajunsese foarte aproape să fie jefuit de tot ce avea, de către împăratul Siriei. Nerecunoscător faţă de Domnul care-i păzise tot, încearcă acum, din lăcomie, săşi prădeze aproapele. Nabot, ca israelit credincios, nu putea să renunţe la moştenirea sa, potrivit cu Levitic 25.23. Arătăm noi aceeaşi credincioşie, aceeaşi fermitate, când este vorba să păstrăm moştenirea spirituală lăsată, poate, de părinţii noştri? Da, să avem grijă să nu subevaluăm incomparabilele adevăruri biblice care ne-au fost încredinţate (1 Timotei 6.20; 2 Timotei 1.14).Din laşitate, mizerabilul împărat o lasă pe soţie să acţioneze şi, sub pretextul autorităţii împărăteşti, se înfăptuieşte cea mai oribilă nedreptate.Dar Nabot este privilegiat să-L reprezinte pe Unul mai mare decât el. În parabola în care Domnul Isus Se prezintă ca moştenitorul viticultorului, auzim teribilele cuvinte: „veniţi să-l omorâm şi să luăm în stăpânire moştenirea lui“ (Matei 21.38). Sfârşitul aceleiaşi evanghelii ne arată că şi înaintea sinedriului s-au prezentat tot doi martori mincinoşi. Acolo, Isus fusese acuzat de blasfemie de către conducătorii poporului (Matei 26.60,65,66), înainte să sufere şi să moară „dincolo de poartă“ (v. 13; Evrei 13.12).