Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

1 Împărați 20:1-12 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

1 Împărați 20:1-12

  Domnul îi făcuse cunoscut lui Ilie atât pe succesorul lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, cât şi pe cel al lui Ahab, împăratul lui Israel (19.15, 16). Dar aceste două personaje se află încă la putere şi cap. 20 ne relatează confruntarea care îi aşteaptă. Acelaşi lucru şi pentru lumea de astăzi: îi este acordată o simplă amânare, dar aceasta nu-i împiedică pe oameni, în orbirea lor, să acţioneze ca şi cum viitorul le-ar aparţine. Ei uită că Dumnezeu are propriile gânduri cu privire la lume şi că El dirijează cursul istoriei. Şi în timp ce îşi dispută supremaţia, oamenii sunt deja înlocuiţi în consiliul divin prin Împăratul pe care Dumnezeu L-a desemnat: Isus Hristos. Asemenea lui Ilie, credincioşii cunosc, din Cuvânt, aceste gânduri ale lui Dumnezeu cu privire la lume; ei nu trebuie să se lase distraşi de evenimentele care agită şi care neliniştesc omenirea (Isaia 8.12, 13).În faţa provocărilor lui Ben-Hadad, Ahab este lipsit de putere. El ne duce cu gândul la omul care, în condiţia lui păcătoasă, se află la mila puternicului său vrăjmaş, diavolul. Oare acesta nu l-a privat pe Adam, în doar câteva momente, de tot ce poseda el în Eden? Dar, prin harul lui Dumnezeu, Satan, omul tare, a găsit în Hristos pe Unul mai tare decât el, care l-a biruit şi care „împarte prăzile [luate] de la el“ (Luca 11.22).