1 Împărați 18:1-16

　　Domnul, care trei ani mai devreme îi spusese lui Ilie: Du-te, „ascunde-te“ (17.3), acum îi porunceşte: „Du-te, arată-te lui Ahab“ (18.1). Şi profetul este la fel de gata să asculte şi în acest caz, ca şi în celălalt – un exemplu pentru noi, care poate am tinde, conform firii noastre, să ne arătăm sau să ne ascundem când Dumnezeu ne cere tocmai contrariul!Ce făcea Ahab în timpul teribilei secete? Îl vedem preocupându-se mai mult de caii şi de catârii lui decât de starea de mizerie a poporului său. Obadia, mai-marele casei lui, care se teme mult de Domnul, nu are curajul să se despartă de stăpânul străin de evlavie. Ar fi trebuit să renunţe la avantajul pământesc, chiar dacă, probabil, şi-ar fi riscat viaţa. Asemenea lui Obadia, mulţi creştini nu sunt gata să se despartă de lume ca să placă Domnului, deoarece o asemenea opţiune i-ar costa foarte mult!Obadia se umple de teamă când i se cere să-l anunţe pe Ahab că l-a întâlnit pe Ilie. În mod conştient, se mândreşte cu ce a făcut pentru cei o sută de profeţi; dar, când este vorba să împlinească serviciul simplu pe care Ilie i l-a solicitat, sărmanului Obadia îi lipseşte ceea ce la văduva umilă din Sarepta străluceşte: încrederea simplă în Cuvântul lui Dumnezeu.