Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

1 Împărați 12:16-33 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

1 Împărați 12:16-33

  Ca rezultat al intransigenţei lui Roboam, zece seminţii s-au separat. Ieroboam devine împăratul lor. În ce-i priveşte pe descendenţii lui Solomon, ei păstrează numai seminţia lui Iuda şi pe cea a lui Beniamin. De aici înainte vom urmări istoria celor două împărăţii în paralel. Până la sfârşitul cărţii 2 Împăraţi, întâietate va avea împărăţia lui Israel (cele zece seminţii), în timp ce cartea 2 Cronici va relua relatarea despre împărăţia lui Iuda.Printr-o propoziţie scurtă, Dumnezeu opreşte războiul civil care era gata să înceapă: „De la Mine este lucrul acesta“ (v. 24). Este o propoziţie mică, dar atât de importantă şi pentru noi! Stă oare vreo dificultate sau vreun obstacol în calea planurilor noastre? Atunci să ascultăm cu atenţie! Vom auzi fără îndoială aceeaşi voce spunându-ne: „De la Mine este lucrul acesta!“Apoi ne sunt relatate primele fapte ale lui Ieroboam. El face doi viţei de aur (comparaţi cuvintele sale din v. 28 cu cele ale lui Aaron din Exod 32.4). Acestea sunt elementele caracteristice ale unei închinări în întregime inventate de om – expert în a implica religia în scopuri personale (citiţi Osea 8.4, 5). Şi, domnie după domnie, vom auzi vorbindu-se de acest păcat al lui Ieroboam.