1 Cronici 29:10-20

　　După ce s-a adresat poporului, David se întoarce spre Domnul. Se laudă oare cu tot ce au dăruit, el şi căpeteniile? Din contră! El Îi dă glorie Dumnezeului căruia Îi aparţin toate lucrurile şi se pleacă înaintea Lui. Aceste două sentimente merg totdeauna împreună.„Din mâna Ta primim ce Îţi aducem“, declară împăratul. Domnul ne încredinţează bunuri pentru a ne acorda bucuria de a-I oferi Lui ceva. El Însuşi n-are nevoie de nimic (Psalmul 50.10-12). Dar ceea ce-I este adus de bunăvoie, cu bucurie, are preţ înaintea Lui. A da prin constrângere sau dintr-un spirit legalist nu cere nici dragoste, nici credinţă. Este felul în care fariseii îşi plăteau zeciuielile (Matei 23.23). În contrast cu ei, macedonenii despre care vorbeşte Pavel au acţionat „de bunăvoie“, prisosind „spre bogăţia dărniciei lor“ (2 Corinteni 8.1-3).Nu este măreaţă lauda lui David (v. 10-13)? Merită efortul de a o citi cu voce tare, în timp ce gândurile ni se îndreaptă spre Cel căruia ne adresăm: „A Ta ... mărirea, puterea şi gloria şi splendoarea şi măreţia, pentru că tot ce este în ceruri şi pe pământ este al Tău; a Ta ... este împărăţia şi Tu eşti înălţat drept Cap peste toate ...“ Expresia «peste toate» ne poate ajuta să înţelegem că este Cap «peste toate inimile» celor care-I aparţin.