Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

1 Cronici 28:11-21 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

1 Cronici 28:11-21

  Acum, în mod solemn, David îi predă fiului său, Solomon, tot ceea ce a pregătit pentru casa lui Dumnezeu. Să ne gândim la acea sublimă declaraţie din Evanghelie: „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui“ (Ioan 3.35).Începând cu porticul templului şi până la cel mai mic pocal, totul devine subiect al instrucţiunilor precise şi în detaliu. Priceperea cu privire la acestea îi fusese dată lui David în scris, prin mâna Domnului peste el (v. 19). Ca să-şi comunice gândurile Sale, Dumnezeu S-a folosit de scriitori inspiraţi. Cele şaizeci şi şase de cărţi ale Bibliei au fost scrise de patruzeci de autori foarte diferiţi, într-o perioadă de aproximativ o mie şase sute de ani. Dar unul şi acelaşi Duh a dictat toate paginile Cărţii Sfinte. Să nu uităm niciodată când le citim că Dumnezeu este Acela care ne vorbeşte prin ele.Capitolul se încheie cu încă un cuvânt al tatălui pentru fiul său. Solomon a primit tot ce îi era necesar. Acum este vremea ca el să acţioneze contând pe ajutorul Domnului. Şi noi am primit mult; vine timpul când este necesar să acţionăm în acord cu ceea ce Domnul aşteaptă de la fiecare dintre noi! Într-o zi va trebui să dăm socoteală de tot ceea ce – din timiditate sau din lenevie – am neglijat să împlinim.