1 Cronici 21:1-13

　　Ne putem întreba de ce Dumnezeu, care a trecut peste greşelile precedente ale lui David, o reaminteşte acum pe cea a numărării. Păcatul acesta ne arată înainte de toate distanţa care-l separă pe acest împărat de acel Unul faţă de care el constituia doar o slabă reflectare. Era necesar ca Israel să nu-L confunde pe Mesia al lor nici măcar cu cel mai mare dintre împăraţii lor. Fiul lui David era în acelaşi timp şi Domnul său (Matei 22.41-45). Pe de altă parte, trebuia să explice necesitatea pedepsei divine şi harul care avea să-i pună sfârşit. Fără acestea, istoria nu poate fi înţeleasă. David apare aici ca fiind nici mai mult nici mai puţin decât un păcătos vinovat, la fel ca tine şi ca mine. Însă el cunoaşte inima lui Dumnezeu. Răspunsul lui este dovada pentru aceasta: „Să cad ... în mâna Domnului, pentru că îndurările Lui sunt foarte mari“ (v. 13). Cunoaşte fiecare dintre noi, din experienţă personală, bogăţia şi varietatea acestei îndurări a Domnului? (citiţi Pl. Ier. 3.22, 23, 32).Pentru ispăşirea păcatelor noastre nu poate fi o chestiune de alegere între trei ani de foamete, trei luni de război sau trei zile de boală. Dar Hristos, luând locul nostru, a cunoscut în timpul celor trei ceasuri de întuneric de la cruce măsura deplină a mâniei lui Dumnezeu; El a luat asupra Sa pedeapsa noastră eternă.