1 Corinteni 9:7-14

　　　　Drepturile unui lucrător (vers. 7-14)

　　　　Apostolul Pavel a fost silit să vorbească despre propria lui situaţie. Dar Duhul Sfânt care îl inspira a folosit această ocazie ca să scrie despre voia şi plăcerea Domnului cu privire la aceia al căror timp, la chemarea Sa, este dăruit evangheliei şi slujirii în lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu. Este rânduit ca cei „care vestesc evanghelia să trăiască din evanghelie.“ Evident, aceasta este situaţia normală. Dacă unul care lucrează are mijloacele lui de întreţinere şi nu are nevoie de un asemenea ajutor, sau dacă unii care deşi au nevoi le este de ajuns cât pot avea, ca Pavel, acesta este un alt lucru. Numai că este această deosebire, că nu înseamnă virtute refuzarea ajutorului de către cei care au de ajuns; virtute este când cei care nu au nimic se lipsesc de drepturile lor.Principiul pe care-l pune apostolul este susţinut de motive spirituale în versetul 7. În plus, era nu numai cuvântul unui om – chiar al unui om spiritual: legea spunea acelaşi lucru. Legislaţia măruntă care pare neobişnuită în Deuteronom 25.4 stabilea acest principiu în legătură cu animalul folosit la lucrarea câmpului. Mai mult, el era arătat practic în legătură cu slujba de la templu, de la altar (vers. 13). În final, aşa era rânduit de Domnul Însuşi. Matei 10.10 şi alte versete în evanghelii spun acest lucru. Principiul este deci pe deplin stabilit. Cei care iubesc pe Domnul să fie foarte atenţi să nu neglijeze pe nici unul din adevăraţii slujitori, chemaţi de El în lucrarea Lui. Dacă îi vom neglija, ne vom da la o parte din faţa cuvântului Său şi urmarea va fi mare pagubă pentru noi înşine.Trecând mai departe, să notăm cum felul în care Deuteronom 25 este citat aici ne face să aşteptăm că vom găsi în lege, şi sfinţite şi ilustrate, multe principii pe care Noul Testament ni le cere ca fiind plăcute lui Dumnezeu. Nimic surprinzător, pentru că Dumnezeu Însuşi este întotdeauna Acelaşi. Vom găsi totuşi principii noi de comportare în Noul Testament care nu se găsesc în cel Vechi. Numai un cuvânt de atenţionare este necesar. Să ţinem bine frâul imaginaţiei când cercetăm legea cu acest scop. O gândire visătoare poate produce unele asemănări care, deşi intenţionate cu evlavie, nu sunt decât închipuiri.Partea de la urmă a versetului 10 ne spune: „şi cel care treieră grâu, în speranţa că va avea parte.“ Aplicaţia este că oricine lucrează ca să ne împărtăşească lucruri spirituale trebuie să nu fie înlăturat de la împărtăşirea unor lucruri materiale.