1 Corinteni 9:27

　　　　A nu fi dezaprobat (vers. 27)

　　　　Multe dezbateri au fost în legătură cu acest cuvânt. Unii au făcut caz de el ca dovadă că un adevărat credincios ar putea fi înlăturat şi pierdut pentru totdeauna. Alţii, înţelegând că alte texte vorbesc despre siguranţa celui credincios, au căutat să explice acest cuvânt ca însemnând, simplu, dezaprobat şi respins în ce priveşte serviciul, descalificat de a primi premiul.Credem totuşi că adevăratul sens al expresiei este văzut dacă dăm voie cuvîntului să aibă înţelesul deplin şi plin de greutate care îi este propriu, şi este citit în legătură cu cele dintâi 12 versete din capitolul 10. Cel dintâi cuvânt din capitolul 10 este „Pentru că“. Aceasta indică faptul că ceea ce urmează ilustrează direct cuvântul despre care vorbim. „Pentru că... părinţii noştri toţi erau sub nor... Totuşi cei mai mulţi dintre ei nu I-au plăcut lui Dumnezeu, pentru că au pierit în pustiu...“ Marea masă a lui Israel avea lucrurile exterioare ale religiei lor sfinte, totuşi erau cu totul lipsiţi de puterea lor vitală, neavând credinţă. Ei nu şi-au ţinut în supunere trupurile şi s-au dedat poftelor şi au pierit. Din acest punct de vedere ei erau tipuri ale oamenilor care, deşi bine întăriţi în mărturia creştină, nu sunt totuşi credincioşi şi pier.Înţelesul cuvântului „dezaprobat“ pare clar redat de caracterul contextului. Dar dificultatea rămâne – de ce apostolul Pavel vorbeşte despre sine în felul acesta? De ce subliniază el, spunând: „eu însumi să fiu dezaprobat“? Răspunsul este, credem, că scriind în felul acesta, Pavel avea în vedere nu numai pe corinteni, pe care tocmai îi mustrase pentru marea lor uşurătate în viaţă, dar, de asemenea – şi poate în special – pe adversarii care făceau rău şi îi duceau în rătăcire. Aceşti adversari erau oameni dedaţi plăcerilor, exact opusul celor care îşi disciplinează trupul, deşi se arătau mari predicatori pentru alţii. Totuşi Pavel nu-i numea direct, tot aşa cum nu-i numea direct pe şefii partidelor, în partea de la început a epistolei. Atunci el referise lucrurile la el însuşi şi la Apolo. Aici nici nu mai aminteşte de Apolo, ci se referă numai la sine însuşi. Este o figură de vorbire foarte comună. Câte un predicator spunea: „Dacă sunt dator chiria pe un an pot plăti un bănuţ, atunci...“ Un om corect nu rămâne cu chiria neplătită, dar ca să ilustreze ceea ce vrea să spună, transferă lucrurile la sine însuşi. Nobleţea îl face să vorbească în felul acesta.Apostolul Pavel nu avea îndoieli cu privire la sine însuşi. Chiar în versetul dinainte el spusese: „Eu deci alerg în felul acesta, nu ca în nesiguranţă.“ Dar el avea multe îndoieli despre adversari şi unele despre corinteni. Şi a făcut ca avertismentul să fie mai efectiv, aplicându-l la sine însuşi. Simplul fapt că cineva este un predicator nu garantează nimic.