1 Corinteni 9:19-23

　　　　Fiind liber, rob al tuturor (vers. 19-23)

　　　　Dar zelul apostolului pentru evanghelie îl ducea şi mai departe. El era cu totul liber. Nu avea nicio obligaţie faţă de cineva. Totuşi printr-o hotărâre a dragostei s-a făcut pe sine rob al tuturor ca să poată câştiga „pe mai mulţi“ sau „pe cei mai mulţi“. Ieşise să câştige pe cât mai mulţi posibil, de aceea, în limitele voii lui Dumnezeu, se adapta pe sine însuşi celor pe care căuta să-i câştige. Specifică patru clase: iudeii, cei sub lege, cei fără lege şi cei slabi. Se adapta pe sine fiecărei clase când se apropia de ea, dar desigur fără a face ceva împotriva voii cunoscute a lui Dumnezeu. Mărturie despre acest lucru este în parantezele din versetele 20 şi 21.În versetul 20: „ca fiind sub lege (eu însumi nefiind sub lege), ca să-i câştig pe cei de sub lege“. În versetul 21 în parantezeă se spune: „nu fiind eu fără legea lui Dumnezeu, ci supus legii lui Hristos“. Aceasta înseamnă că atunci când apostolul Pavel se apropia de un om sub lege, el ţinea seama de obiceiurile pe care le impunea legea, ca să nu le jignească sentimentele – toate, atât timp cât nu era tăgăduit faptul că el însuşi nu era sub lege. Când se apropia de omul fără lege, la fel făcea, pe acelaşi temei. Era însă întotdeauna atent ca să se vadă că el însuşi nu era un om fără lege, ci pe drept era supus Domnului. Se vede deci că apostolul observa ce fel de oameni erau cei de care se apropia, şi particularităţile lor, în aşa fel încât să se ferească de orice lucru care fără a fi necesar ar aduce un prejudiciu împotriva mesajului pe care el îl aducea. El era departe de spiritul greşit care ar fi spus: „Dumnezeu poate mântui şi îngrji pe cei aleşi ai Săi“ şi ca rezultat aproape să arunce evanghelia pe deasupra capetelor lor, fără mare interes cu privire la rezultat.Închipuiţi-vă pe apostol devenind slab cu cel slab – vorbind în termeni simpli şi elementari pentru cei care nu puteau înţelege prea multe! Nu era lucru uşor pentru un om cu un intelect deosebit de mare! Totuşi el aşa a făcut. Aceasta este arta sfântă pe care o are de învăţat fiecare învăţător devotat într-o şcoală de duminică. Ei trebuie să devină ca nişte copii ca să câştige pe copii. Aceasta nu înseamnă că devin copilăroşi. Dar ei trebuie să devină ca nişte copii şi să observe cât poate pricepe mintea copilului. Şi un singur scop este avut în vedere, mântuirea.