Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

1 Corinteni 8:1-3 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

1 Corinteni 8:1-3

    Cunoştinţa şi dragostea (vers. 1-3)

    Cuvintele de la începutul capitolului 8, „iar despre...“ arată dezorientarea pe care o aveau corintenii cu privire la felul cum să se poarte cu lucrurile jertfite idolilor, şi menţionează aceasta în scrisoarea lor către Pavel. Pe noi nu ne confruntă o astfel de problemă, totuşi vom afla îndrumări de mare valoare şi pentru noi.Înainte de a trata acest lucru, apostolul dă ca în paranteză un cuvânt de înştiinţare. Corintenii se lăudau pe ei înşişi cu cunoştinţa lor. Totuşi cunoştinţa este un lucru mic şi insuficient, în timp ce dragostea zideşte. Mai mult, cea mai bună cunoaştere a noastră este parţială. Are limitări severe. Noi nu cunoaştem, în adevăr, nimic cu o cunoaştere deplină şi absolută. Dacă ne închipuim că ştim îndeajuns, atunci nu ştim nimic din ce ar trebui să cunoaştem. Pe când, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, putem să fim siguri că suntem cunoscuţi de El. Şi acesta este lucrul cel însemnat.