1 Corinteni 7:29-40

　　　　Timpul s-a scurtat (vers. 29-40)

　　　　Vedem deci cum capitolul acesta, pe care unii parcă ar fi înclinaţi să treacă peste el ca fiind fără un interes deosebit, nu numai că are îndrumări cu privire la căsătorie pline de valoare, dar subliniază şi marele adevăr că pentru creştin cerinţele lui Dumnezeu şi slujirea Lui au mai mare importanţă decât orice altceva. Trebuie să recunoaştem că „timpul s-a scurtat“; cuvântul folosit aici înseamnă „redus ca spaţiu“ şi este folosit numai aici şi în Fapte 5.6 în legătură cu Anania, care a fost „înfăşurat“ pentru înmormântare. Dar de câte ori noi nu recunoaştem că trăim într-un timp „scurtat“, „strâmtat“, când toate s-au îngustat prin moartea şi învierea lui Hristos! De aceea trebuie să nu fim reţinuţi de ceea ce avem în lume, ci să fim gata în orice clipă să părăsim toate.

　　　　Note referitoare la unele versete din capitolul 7

　　　　Înainte de a trece la capitolul 8, să privim puţin la cele spuse în versetele 6, 10, 12, 17, 25, 40. Unele din expresiile folosite în aceste versete au fost luate de cei care ar vrea să tăgăduiască sau cel puţin să slăbească inspiraţia Scripturii.Sensul versetului 6 este: „Spun ca îngăduinţă, nu ca poruncă.“ Unele lucruri în legătură cu căsătoria sunt poruncite, altele permise. Este destul de simplu de înţeles.Versetul 10 se referă la aceste porunci; apostolul doar aminteşte că nu este nimic nou cu privire la ele, pentru că Domnul Însuşi aşa a poruncit când era printre oameni.De altă parte, începând cu versetul 12, apostolul dă unele porunci care nu fuseseră spuse mai înainte de Domnul. Nu venise încă timpul să fie date până când problemele întâlnite au fost create de predicarea evangheliei în multe părţi. Nu este aici nici o dificultate, pentru că tot ce a poruncit şi a rânduit apostolul în toate adunările, aşa cum spune versetul 17, era plin de autoritate. Nu este deosebire ca autoritate între poruncile venite de pe buzele Domnului când era pe pământ, şi cele date din cer, prin buzele şi scrierile apostolilor Săi.În versetul 25, apostolul Pavel dă cu prudenţă îndrumările care urmează, ca nu cumva ele să fie folosite ca porunci absolute şi să prindă în lanţ pe cineva (vers. 35). Ele nu sunt decât părerile lui, totuşi păreri de o categorie foarte spirituală, pentru că, aşa după cum ultimele cuvinte ale capitolului spun cu semnificaţie: „şi gândesc că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.“ Aplicarea acestor îndrumări date de Duhul depindea în totul de starea spirituală a celor care le auzeau. De aceea apostolul Pavel a fost inspirat să nu dea o poruncă, ci să-şi spună părerea.Aceste deosebiri delicate sunt foarte izbitoare şi dovedesc înţelepciunea lui Dumnezeu şi realitatea şi scopul inspiraţiei divine. În loc de a o slăbi, ele o întăresc.