1 Corinteni 6:1-20

La Corint exista şi o altă dezordine. Fraţii ajunseseră până acolo încât îşi purtau neînţelegerile în faţa tribunalelor acestei lumi. Tristă mărturie, într-adevăr! Apostolul îl mustră în egală măsură atât pe cel care n-a suferit nedreptatea, cât şi pe cel care a comis-o. Apoi el derulează principalele vicii obişnuite la păgâni şi declară cu solemnitate că nu poţi să fii mântuit şi să trăieşti în continuare în nelegiuire.„Şi aşa eraţi unii dintre voi“, spune el în concluzie (v. 11). Dar iată şi ce a făcut Dumnezeu: v-a spălat, v-a sfinţit, v-a îndreptăţit! Oare a făcut-o ca să vă murdăriţi din nou?Odată înlăturat păcatul, nimic nu este interzis… dar orice lucru poate să pună stăpânire pe mine, dacă nu veghez (v. 12). «Răul nu este în lucruri, ci în dragostea pentru lucruri, care se află în inimă» (J.N.D.).Versetele 13-20 se referă la curăţie. De ar putea fi gravate acestea în special în inima tânărului creştin, atât de expus poftelor cărnii! Propriul său trup nu-i mai aparţine. Dumnezeu l-a răscumpărat ca să-l facă, pentru Hristos, un mădular al trupului Său (v. 15) şi, pentru Duhul Sfânt, un templu care trebuie să fie sfânt cum este Locatarul său divin (v. 19).