1 Corinteni 5:9-13

　　　　Responsabilitatea de a judeca pe cei dinăuntru (vers. 9-13)

　　　　După cum Israel trebuia să se cureţe de orice aluat din casă, tot aşa tu şi cu mine avem să curăţim, să înlăturăm orice rău din vieţile noastre. Şi pe lângă aceasta sunt anumite cazuri în care acţiunea adunării este cerută de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste cazuri în care este vorba de rău moral sunt cele menţionate în versetul 11. Cel care păcătuieşte poate este „numit frate“. Pentru că a mărturisit că s-a întors la Dumnezeu, se afla înăuntrul adunării şi nu în afara ei; şi pentru că este înăuntru, el vine sub judecata ei şi trebuie dat afară. Această dare afară nu este doar o excomunicare formală şi tehnică. Este o acţiune de o aşa importantă realitate încât toţi sfinţii nu trebuie să se însoţească în nici un fel cu un astfel de om: nici să nu mâncaţi cu el. Când este vorba de oamenii din lume, în treburile comune pe care le avem, nu putem face deosebire în felul acesta cu privire la caracterul lor moral; dar dacă unul care mărturiseşte că este creştin ajunge vinovat de păcatele menţionate în versetul 11, noi trebuie să terminăm cu el, şi în această situaţie să nu-l mai considerăm a fi adevărat creştin. Viitorul va arăta ce este el în adevăr.Capitolul acesta arată foarte clar ce e de făcut cu cel care este „rău“; cum în timpul când trăiau apostolii, disciplina specifică s-a făcut pe baza autorităţii apostolice, iar acum calea normală este prin acţiunea adunării care înlătură răul prin strângerea laolaltă pentru Numele Domnului. Autoritatea ei se desfăşoară numai asupra acelora care sunt în ea. Cei care sunt afară trebuie lăsaţi judecăţii lui Dumnezeu, care va ajunge la ei la timpul potrivit.