1 Corinteni 5:1-2

Păcat cum nu este nici printe naţiuni (vers. 1-2)

　　　　Când citim primele versete din capitolul 5 ne dăm seama că acei corinteni meritau nuiaua despre care vorbea apostolul Pavel la încheierea capitolului 4. Era un caz de gravă imoralitate în mijlocul lor. Corintul era un oraş imoral, iar standardul moralităţii printre naţiuni era foarte jos; totuşi chiar şi ei se fereau de un astfel de păcat care a fost făptuit printre cei care se numeau creştini. Păcatul acesta n-a rămas ascuns, era cunoscut de toţi.Dar deşi era vorba de o faptă bine cunoscută, adunarea din Corint nu luase nicio măsură. Era destul de rău lucrul acesta, dar ei îşi agravau starea de indiferenţă, prin îngâmfarea lor. Poate aduceau ca scuză că încă nu primiseră indicaţii ce să facă într-un astfel de caz. Dar, dacă aşa erau lucrurile, aceasta nu era o scuză reală, pentru că şi o foarte mică măsură de sensibilitate spirituală i-ar fi făcut să se jelească pentru dezonarea adusă numelui Domnului, şi totodată să se roage ca Dumnezeu să intervină, să înlăture din mijlocul lor pe cel care a făcut răul. În schimb, ei „s-au îngâmfat“, duşi de o mândrie nebună.