Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

1 Corinteni 4:9-17 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

1 Corinteni 4:9-17

    Exemplu pentru nişte copii preaiubiţi (vers. 9-17)

Ce imagine a apostolilor, aşa cum erau ei atunci, ne prezintă versetele 9-13. Nici nu este nevoie de comentarii. Avem nevoie numai ca imaginea lor să fie gravată în minţile noastre. Apostolul a redat această imagine nu ca să ne facă de ruşine, ci să ne avertizeze. Dar fără îndoială noi vom fi şi avertizaţi şi ruşinaţi. El era un tată spiritual pentru corinteni, şi nu numai un învăţător, pentru că el a fost folosit la întoarcerea lor la Dumnezeu. Noi, de asemenea, ca fiind dintre naţiuni, ne-am întors la Dumnezeu prin el, deşi indirect, şi el este învăţătorul nostru prin scrierile insuflate de Duhul Sfânt. Să-l luăm deci ca model al nostru şi să-i imităm credinţa şi devotamentul.