1 Corinteni 4:1-4

　　　　Slujitori ai lui Hristos şi judecaţi de El (vers. 1-4)

　　　　Oamenii acesti lumi şi – trist de spus – îndeosebi predicatorii moderni, deseori se aseamănă cu „Omul cu grebla“ din renumita alegorie a lui Bunyan. Ei nu au ochi pentru cele cereşti. Se laudă cu o religie curat pământească, prin care se caută să se facă ceva mai multă ordine printre crengile aruncate, printre pietre sau printre gunoaiele de pe jos. Dar Pavel şi Apolo? Cine şi ce erau ei? Să ne lăudăm cu ei? Ei nu erau decât nişte slujitori şi administratori. Iar capitolul 4 începe cu o amintire a acestui fapt şi cu precizarea că virtutea esenţială a administratorului este credincioşia. Aceasta ne îndreaptă din nou gândul la ziua aceea care va da pe faţă toate cum sunt, cum ne spune şi versetul 13 din capitolul anterior.În versetul 3 ni se spune de „ziua omului“ şi astfel legătura şi contrastul sunt arătate clar. În lumina „acelei zile“ apostolul nu se mai gândea că era judecat de „ziua omului“ sau chiar de corinteni. Dacă ei ar fi fost într-o condiţie spirituală, el fără îndoială ar fi ascultat cu atenţie la fiecare critică ce i s-ar fi făcut. Dar ei erau carnali şi prin urmare judecata lor era de puţină valoare. Apostolul îi face să cunoască acest lucru.Mai mult, apostolul Pavel avea o conştiinţă bună. În versetul 4 el spune: „Pentru că nu sunt conştient de nimic rău despre mine însumi; însă nu pentru aceasta sunt îndreptăţiţi“. Ce bine ar fi dacă am putea spune fiecare din noi acelaşi lucru; dacă fiecare, din ce a înţeles din gândul lui Dumnezeu, să spună că nu este conştient de nimic rău. Totuşi chiar şi unul ca Pavel trebuia să spună că aceasta nu-l îndreptăţea, pentru că el avea să fie judecat nu după ceea ce ştia el, ci de Domnul şi după ceea ce El ştie. Aşa este cu noi toţi; şi este mare diferenţă între standardul ridicat de conştiinţa noastră şi cel ridicat de atotştiinţa Domnului.