1 Corinteni 3:16-4:5

Alături de lucrători adevăraţi care pot face o lucrare rea (v. 15), există falşi slujitori care strică (sau distrug) templul lui Dumnezeu, acest templu care este sfânt ca şi Cel care locuieşte în el. Şi noi de asemenea suntem sfinţi – aminteşte apostolul (v. 17). Nimeni să nu-şi facă iluzii nici cu privire la ce este, nici cu privire la ce face (v. 18). Înţelepciunea lumii este nebunie pentru Dumnezeu, iar înţelepciunea lui Dumnezeu, nebunie pentru lume (v. 19). Şi una şi cealaltă se apreciază în funcţie de ţelul urmărit. Omul natural îl consideră vrednic de milă pe creştinul care – estimează el – sacrifică pentru un viitor neclar şi nesigur avantajele şi plăcerile clipei prezente. De am putea fi toţi atinşi de acest gen de nebunie! Ce sunt de altfel mizerabilele deşertăciuni cu care ne-am putea mândri, faţă de ceea ce noi posedăm deja? Toate lucrurile sunt ale noastre, afirmă Pavel; ele sunt ale noastre, pentru că noi suntem ai lui Hristos, Căruia Îi aparţin toate. Sub dependenţa de El, noi ne putem folosi de „toate“ pentru serviciul Său. Ceea ce contează cel mai mult pentru oricine este să fie „găsit credincios“ (cap. 4.2). Pentru că fiecare este un administrator, mai mic sau mai mare, şi fiecare, în această calitate, îşi va primi lauda nu din partea fratelui său, ci din partea Aceluia care citeşte inimile (v. 5; vezi 2 Timotei 2.15).